Amintiri despre regele Carol I

Amintiri despre regele Carol I - Sidney Whitman


…se spune despre regele Carol că este ferm convins că maximele pe care s-a străduit să le pună în practică sunt singurele posibile prin care o monarhie clădită pe baze democratice poate spera să existe în epoca noastră. El încearcă însă, în mod vădit, să pună pe seama principiilor ceea ce, cel puţin în acest caz, se datorează probabil în mare măsură darurilor intuitive ale unei personalităţi extraordinare.

Maximele sunt nişte instrumente foarte utile, totuşi nu înseamnă totul. Oare nu chiar Immanuel Kant a recunoscut că, în decursul lungii sale experienţe de tutore, n-a fost niciodată în stare să aplice cu succes în practică acele precepte pe care se bazează lucrarea sa Despre pedagogie? în acelaşi timp, multe dintre dificultăţile rezolvate cu succes de regele României au fost de o asemenea natură încât n-ar fi fost niciodată suficientă aplicarea banală a preceptelor sau maximelor.

Printre acestea pot fi citate crizele acute care au fost, la răstimpuri, produse de nemilosul război dintre partidele din România. Astfel, în timpul războiului franco-german, când simpatiile românilor au fost aproape unanim de partea Franţei, poziţia regelui a fost foarte dificilă.

Ostilitatea duşmănoasă pe care a întâlnit-o în zilele acelea i-a pus răbdarea la încercare, ba chiar a atras după sine o ameninţare cu abdicarea. O fire mai slabă şi-ar fi părăsit postul. Apoi, în 1888, când o răscoală ţărănească provocată de intrigi de partid părea să ameninte rezultatele multor ani de trudă, până şi oameni de stat cu multă experienţă au sugerat că era posibil ca dinastia Hohenzollem să nu mai teziste încă şase luni.

Regele a fost sfătuit să folosească forţa armată împotriva răsculaţilor, dar el a refuzat, a demis guvernul şi a chemat opoziţia la putere, iar evenimentele ulterioare au dovedit că decizia lui fusese cea bună. Dar, de departe, criza cea mai mare a domniei lui, şi, în acelaşi timp, cel mai important test al temerităţii şi inteligenţei sale politice, le-a provocat situaţia deosebit de dificilă a României în timpul Războiului Ruso-Turc din 1877; în acest caz, miza a fost, intr-adevăr, însăşi existenţa României. Situaţia poate fi citită printre rânduri în volumul de faţă.

In baza unei convenţii, regele le permisese ruşilor să treacă prin România, dar aceştia declinaseră o alianţă acceptabilă pe care o doreau românii. Când situaţia din Bulgaria a început să se agraveze pentru ei, ruşii au dorit să apeleze la trupele româneşti care erau staţionate pe malurile Dunării Regele, pe atunci domnitorul Carol, cu instinct de soldat - iar în acest caz, mai degrabă cu cel de politician vizionar -, ardea de dorinţa ca România să participe la lupte, însă s-a luat hotărârea ca ţara să intre în război doar ca putere beligerantă independentă.

De aceea a refuzat să ofere ajutorul solicitat — apoi l-a refuzat din nou, în ciuda pericolului grav pe care l-ar fi putut reprezenta pentru România şi, mai presus de toate, pentru el însuşi, resentimentele ruseşti. Intre timp, ruşii au fost înfrânţi în bătăliile din jurul Plevnei; domnitorul Carol nu li s-a alăturat nici acum, fără să-i refuze în mod direct, ci recurgând la o tărăgănare, care aproape că i-a scos din minţi pe ruşi...

Limba: romana
Nr. pagini: 214
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014

RECENZII