Cantecul pasarii

..cartea a fost scrisă pentru oameni aparţinând tuturor religiilor, indiferent de convingeri şi de credinţe, inclusiv pentru atei.

Ea cuprinde o sumedenie de povestiri: budiste, creştine, zen, hasidice, ruseşti, chinezeşti, hinduse, sufite, mai vechi sau mai noi. Sunt povestiri adresate sufletului şi mai puţin raţiunii.

Titlul cărţii, "Cântecul păsării", ne duce cu gândul la copilărie, la acele momente din viaţă când toate lucrurile ne par simple şi firesti, asa cum ar trebui să fie şi acum. Căci aşa cum spunea şi Anthony de Mello, "adevărul este ascuns chiar de el însuşi".


Fragmente din carte:

Noi suntem trei, Tu eşti trei

Când nava sa a făcut un popas de o zi pe o insulă îndepărtată, episcopul s-a hotărât să îşi folosească acest interval de timp în modul cel mai profitabil cu putinţă. A început să se plimbe pe plajă şi a întâlnit trei pescari care dădeau la peşte. Intr-o engleză stricată, aceştia i-au spus că au fost creştinaţi de misionari încă cu câteva secole înainte.

-Noi, creştini! i-au spus ei cu măndrie, arătând unii către ceilalti. Episcopul s-a arătat impresionat. I-a întrebat atunci dacă au auzit de Rugăciunea Domnului. Nu auziseră.

De data aceasta, episcopul a fost şocat.
-Atunci, ce spuneţi atunci când vă rugaţi?
-Ne ridicam ochii spre cer şi ne rugăm astfel: „Noi suntem trei, Tu eşti trei, ai milă de noi”.

Episcopul a rămas revoltat de primitivismul rugăciunii şi de erezia pe care o conţinea ea. De aceea, şi-a pierdut întreaga zi încercând să-i înveţe Rugăciunea Domnului.

Pescarii nu aveau o memorie prea grozavă, dar şi-au dat osteneala, şi înainte de plecare, episcopul a avut satisfacţia de a-i auzi spunând Rugăciunea de la un cap la altul, fără greşeală.

Câteva luni mai târziu, nava sa a trecut din nou pe lângă insulă. In timp ce îşi recita pe punte rugăciunea de seară, episcopul şi-a amintit cu plăcere de cei trei oameni care învăţaseră să se roage, graţie eforturilor sale pline de răbdare.

Subit, el a văzut o rază de lumină care se apropia de vas. Spre uluirea lui, în mijlocul ei a zărit trei persoane care mergeau pe apă. Capitanul a oprit nava şi toată lumea s-a adunat să vadă minunea. Evident, erau cei trei pescari ai episcopului.

-Sfinţia ta, au exclamat ei, am văzut nava cu care călătoreşti si ne-am grăbit să venim la tine.

-Dar ce doriţi? i-a întrebat episcopul, încă nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Sfinţia ta, ne pare foarte rău, dar am uitat rugăciunea corectă. După ce spunem: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, facă-se voia Ta…”, nu ne mai aducem aminte restul. Spune-ne din nou rugăciunea.

Smerit, episcopul le-a răspuns:
-Mergeţi acasă, prieteni, şi de fiecare dată când vă rugaţi, spuneţi, la fel ca înainte: „Noi suntem trei, Tu eşti trei, ai milă de noi!”


Am văzut pe strada un copil gol, îngheţat şi flămând. M-am supărat şi i-am strigat lui Dumnezeu: „De ce permiţi acest lucru? De ce nu faci nimic?”

Dumnezeu nu mi-a răspuns. În aceeaşi noapte, când mă aşteptam mai puţin, mi-a răspuns: „Am făcut ceva: te-am creat pe tine”.


Privirea lui Iisus

În Evanghelia după Luca scrie:
Dar Petru a spus: „Omule, nu ştiu despre ce vorbeşti”. În acel moment, chiar în timp ce vorbea, un cocoş a cotcodăcit, iar Domnul s-a întors şi a privit drept spre Petru… iar Petru a ieşit afară şi a plâns.

M-am înţeles întotdeauna bine cu Domnul. Conversez tot timpul cu el, îi multumesc, îi implor adevărul.

Dar am avut întotdeauna sentimentul că doreşte să-l privesc în faţă… Iar eu nu pot. Chiar şi când îi vorbesc, mă uit în altă parte atunci când simt că el mă priveşte direct.

Mă tem de fiecare dată că voi descoperi o acuzaţie nerostită în ochii săi, pentru vreun păcat nemărturisit. Sau poate vreo cerere: poate că aşteaptă ceva de la mine.

Într-o zi, mi-am adunat tot curajul şi l-am privit în ochi! Nu există nici o acuzaţie, nici o cerere. Singurul mesaj pe care îl puteai citi în ochii lui era: „Te iubesc”.
La fel ca şi Petru, am ieşit afară şi am plâns.

Schimbarea lumii prin schimbarea de sine

Sufitul Bayazid povesteşte următoarea istorioară despre el însuşi:
Când eram tânar, eram un revoluţionar, şi singura rugăciune pe care i-o adresam lui Dumnezeu era aceasta: „Doamne, dă-mi energia de a schimba lumea”.

După ce m-am maturizat şi mi-am dat seama că mi-a trecut jumătate din viaţă fără să fi schimbat un singur suflet, mi-am schimbat rugăciunea: „Doamne, dăruieşte-mi graţia de a-i schimba pe cei cu care intru în contact – familia şi prietenii mei, şi voi fi mulţumit”.
Acum, la bătrâneţe, când ştiu că zilele îmi sunt numărate, rugăciunea mea este alta: „Doamne, dăruieşte-mi graţia de a mă schimba pe mine însumi”. Dacă m-aş fi rugat de la început pentru transformarea de sine, nu mi-aş fi irosit inutil viaţa.

Nuca de cocos

O maimuţă cocoţată într-un copac a aruncat cu o nuca de cocos în capul unui sufit.
Acesta a ridicat-o de jos, i-a băut laptele, i-a mâncat miezul şi a transformat coaja într-un vas de băut, pe care l-a luat cu el.
Îţi mulţumesc pentru că m-ai criticat.

Limba: Romana
Nr.pagini: 224
Dimensiuni:
An aparitie: 2013

RECENZII