Cum sa nu gresesti . Puterea gandirii matematice

Cum sa nu gresesti . Puterea gandirii matematice
Preț: 59,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-722-265-4
Editura:
Anul publicării: 2017
Pagini: 656
Format: 15x21

DESCRIERE

Cum sa nu gresesti . Puterea gandirii matematice

Jordan Ellenberg
 

Cum sa nu gresesti - Puterea gandirii matematice (Jordan Ellenberg)

 
ICum să nu greșești, Jordan Ellenberg ne arată că matematica nu se rezumă la incidente abstracte, care nu au niciodată loc în viața reală, ci atinge tot ce facem – lumea întreagă este străbătută de matematică...
 
Fragmente:
 
...şi birouri ale cadrelor universitare, care se întinde de la Oxford la Princeton şi de la Kyoto la Paris, ajungând până la Madison, statul Wisconsin, unde sunt acum profesor.
 
Când eu spun că toate chestiile astea sunt incitante şi pline de semnificaţie şi de o frumuseţe aparte şi că nu m-aş sătura niciodată să mă gândesc la ele, probabil că va trebui să mă crezi pe cuvânt, pentru că e nevoie de ani mulţi de învăţătură, doar ca să ajungi în punctul în care obiectele de studiu încep să-ţi intre în raza vizuală.
 
Dar s-a întâmplat ceva amuzant. Cu cât cercetarea mea devenea mai abstractă şi mai îndepărtată de experienţa trăită, cu atât începeam să remarc cât de multă matematică se întâmplă dincolo de ziduri.
 
Nu reprezentări galois sau coomologie, ci idei care erau mai simple, mai vechi şi tot atât de profunde -cadranul de nord-vest al matricei conceptuale.
 
Am început să scriu articole pentru reviste şi ziare despre cum arată lumea văzută printr-o lentilă matematică şi am constatat, spre surprinderea mea, că până şi oameni care declarau că detestă matematica erau dispuşi să le citească. Era un fel de predare a matematicii, dar mult diferită de ceea ce facem într-o sală de clasă sau de curs.
 
Ce are în comun cu predarea de la şcoală este că ţi se cere ţie, cititorului, să faci câte ceva. Revenind la von Neumann,
„Matematicianul”, el spimea aşa: „E mai greu să înţelegi mecanismul unui aeroplan şi teoriile forţelor care îl ridică în aer şi îl împing înainte decât să zbori pur şi simplu în el, să fii ridicat şi transportat de el - sau chiar să-l manevrezi.
 
Numai cineva cu totul excepţional e capabil să ajungă la înţelegerea unui proces fără a fi dobândit mai întâi o profundă familiarizare cu derularea şi utilizarea lui şi înainte de a-l fi asimilat de o manieră instinctivă şi empirică”.
 
Cu alte cuvinte: e foarte greu să înţelegi matematica fără a face un pic de matematică. Nu există cale regală spre geometrie, cum i-a spus Euclid lui Ptolemeu, sau, poate, în funcţie de sursa pe care ai folosit-o, cum i-a spus Menaechmus lui Alexandru cel Mare. (Să nu ne mai ascundem după deget: maximele celebre din vechime atribuite savanţilor Antichităţii sunt probabil inventate, dar asta nu le face cu nimic mai puţin instructive!)
 
Nu va fi genul de carte în care eu fac gesturi grandilocvente, dar vagi, în direcţia marilor monumente ale matematicii, dân-du-vă vouă instrucţiuni cum să le admiraţi cuviincios de la mare depărtare. Suntem aici ca să ne murdărim puţin pe mâini.
 
Vom calcula câteva lucruri. Vor fi nişte formule şi ecuaţii, atunci când voi avea nevoie de ele ca să scot în evidenţă o idee. Nu va fi necesară matematica superioară, artimetica va fi suficientă -deşi voi explica numeroase noţiuni care depăşesc mult aritmetica.
 
Voi trasa câteva grafice şi diagrame, dar foarte schematice. Vom întâlni unele noţiuni din matematica de şcoală, scoase din habitatul lor obişnuit; vom vedea cum funcţiile trigonometrice descriu gradul în care două variabile sunt legate între ele, ce are de spus analiza matematică despre relaţia dintre fenomenele liniare şi cele neliniare şi cum pot servi formulele pătratice drept model cognitiv pentru cercetarea ştiinţifică.
 
A, şi vom da şi peste câteva dintre domeniile matematicii care de obicei se amână până la facultate sau mai departe, cum ar fi criza din teoria mulţimilor, care aici apare ca un fel de metaforă pentru jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie şi arbitrajul din baseball
 
 
CUPRINS:
 
Când o să folosesc eu chestia asta?
 
PARTEA ÎNTÂI | Linearitatea
 
1. Mai puţin suedezi
2. Dreaptă local, curbată global
3. Toată lumea e obeză
4. Cât face asta în americani morţi?
5. Mai multă plăcintă decât farfurie
 
PARTEA A DOUA | Inferenţa
 
6. Brokerul din Baltimore şi codul biblic 
7. Peştii morţi nu citesc gândurile 
8. Reducerea la improbabil 
9. Jurnalul internaţional de haruspiciat 
10. Mă auzi, Doamne? Sunt eu, inferenţa bayesiană! 
 
PARTEA A TREIA | Aşteptările
 
11. La ce să te aştepţi atunci când aştepţi să câştigi la loterie    
12. Pierdeţi mai multe avioane! 
13. Unde se întâlnesc şinele de tren 
 
PARTEA A PATRA | Regresia
 
14. Triumful mediocrităţii 
15. Elipsa lui Galton 
16. Cancerul pulmonar te face să fumezi?
 
PARTEA A CINCEA | Existenţa
 
17. Opinia publică? Nu există aşa ceva! 
18. „Din neant am creat un straniu nou univers" 
 
Cum să ai dreptate 
Mulţumiri 
 
Note 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0875 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.