Noul Cod al insolventei si Insolventa persoanelor fizice

Noul Cod al insolventei si Insolventa persoanelor fizice
thumb
Preț: 11,00 lei
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Autor:
Anul publicării: 2015
Pagini: 216

DESCRIERE

Indelung asteptata Lege privind insolventa persoanelor fizice (Legea nr. 151/2015, publicata in Monitorul Oficial nr. 464 din 26 iunie 2015) are drept scop declarat instituirea unei proceduri colective pentru redresarea situatiei financiare a debitorului persoana fizica, de buna-credinta, acoperirea intr-o masura cat mai mare a pasivului acestuia si descarcarea de datorii, in conditiile legii.

Prevederile acestui act normativ se bazeaza pe urmatoarele principii:

1. acordarea unei sanse debitorilor de buna-credinta de redresare a situatiei financiare, prin intermediul unui plan de rambursare a datoriilor;
2. facilitarea negocierii/renegocierii amiabile a creantelor si a incheierii unui acord al creditorilor cu debitorul asupra planului de rambursare a datoriilor;
3. sprijinirea iesirii din starea de insolventa a debitorului, inclusiv prin descarcarea de datorii, in conditiile legii, intr-un mod sistematic si rational, astfel incat debitorul sa fie motivat sa faca eforturi pentru a desfasura activitati generatoare de venituri, sa fie facilitata reinsertia acestuia in mediul social si contributia sa la viata economica a comunitatii, conform cu nivelul de pregatire profesionala si experienta acumulata;
4. maximizarea, printr-o procedura colectiva, a gradului de recuperare a creantelor si a gradului de valorificare a activelor, atunci cand este cazul;
5. asigurarea, in cadrul procedurii colective, a unui tratament echitabil al creditorilor si a unui tratament egal pentru creditorii de acelasi rang;
6. recunoasterea drepturilor existente ale creditorilor si respectarea ordinii de prioritate a creantelor, avand la baza un set de reguli clar determinate si uniform aplicabile;
7. asigurarea unor proceduri de insolventa eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare si derulare a procedurii intr-un termen rezonabil, intr-o maniera obiectiva si impartiala, cu minimum de costuri pentru creditori, debitori, institutii si autoritati publice, precum si pentru orice alte entitati implicate;
8. asigurarea unui grad ridicat de transparenta si previzibilitate in procedura, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului si cu protejarea datelor cu caracter personal. Legea nr. 151/2015 prevede, totodata, anumite interdictii, contraventii si infractiuni, precum si sanctiunile aferente, necesar a fi cunoscute de catre debitori, creditori, alte persoane fizice sau juridice, publice sau private.

Pentru o mai buna intelege a acestei Legi, lucrarea de fata include si importante dispozitii conexe – norme de completare din Noul Cod civil si din Noul Cod de procedura civila. Culegerea nu se adreseaza, insa, numai persoanelor fizice, ci si organelor care aplica procedura de insolventa: comisia de insolventa si administratorul procedurii, instantele judecatoresti si lichidatorul. Mai mult, cum aceasta Lege vine in completarea reglementarii generale a domeniului insolventei, este precedata, in cuprinsul lucrarii, de Noul Cod al insolventei (Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, insotita si de un index), aplicabil profesionistilor, adica celor care exploateaza o intreprindere, si regiilor autonome.

Prin urmare, Noul Cod al insolventei si Insolventa persoanelor fizice prezinta interes, in aceeasi masura, pentru persoane fizice si persoane juridice, pentru instante judecatoresti, judecatori sindici, mandatari ad-hoc, administratori concordatari, administratori judiciari, lichidatori judiciari, pentru diverse institutii si autoritati publice, pentru debitori si creditori, in general.

Limba: romana
Nr. pagini: 216
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0853 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.