Rugaciunile Sfintilor Parinti (Apanthisma)

Rugaciunile Sfintilor Parinti (Apanthisma)
Preț: 35,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-973-7623-99-7
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 424
Format: 13 x 20 cm

DESCRIERE

Rugaciunile Sfintilor Parinti (Apanthisma)

Editia de fata a Rugaciunilor Sfintilor Parinti (Apanthismei) reproduce traducerea de la Neamt din 1827, la care se adauga rugaciunile catre Dumnezeu ale Sfintului Efrem Sirul si o rugaciune a Cuviosului Iosif (†1828), ctitorul Manastirii Varatec.
Nadajduim ca si cititorul de astazi isi va desfata sufletul si duhul cu frumusetea si inaltimea minunatelor rugaciuni ale Sfintilor Parinti adunate in aceasta culegere de flori duhovnicesti.


Cuprins:
Înainte cuvîntare către cititori
Cuvînt pentru pocăinţă     
Cuprindere în scurt din Psalmii Prorocului Davíd
Rugăciuni fel de fel
Rugăciunile Sfîntului Efrem Sirul
Rugăciune a Cuviosului Iosif de la Văratec
Cuvînt de laudă pentru Arhierie
Notă asupra ediţiei
Glosar


Întîia rugăciune către A tot ţiitorul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu şi Părinte.
A celui întru Sfinţi Părintelui nostru Vasilie cel Mare.
Stăpîne, Dumnezeule al tuturor, Părinte Prea bunule, Cela ce de a pururea eşti şi petreci, Cela ce eşti prea fără de început mai nainte de toţi vecii, şi de a pururea asemenea ai pe a fi, nici începîndu se, nici încetînd; Cela ce cu fiinţa eşti cu totul neînţeles, şi cu mărimea necuprins, şi cu bunătatea nemăsurat; Adîncul cel izvorîtor şi nepovestit al puterii şi al înţelepciunii, pe Tine bine Te cuvintez, că ai căutat cu milă şi cu îndurări spre a mea ticăloşie, şi m ai izbăvit de tina şi de noroiul lumii acesteia rele şi deşarte, şi de multele şi de multe feluri curse dintr însa ale vicleanului stăpînitor al întunericului veacului acestuia. Pe Tine bine Te cuvintez, Doamne, că ai minunat spre mine, păcătosul, milele Tale. Şi întru toate prea iubitor de oameni Te ai făcut mie, şi hrănitor, şi ocîrmuitor, şi păzitor, şi sprijinitor, şi scăpare, şi mîntuitor, şi purtător de grijă al sufletului şi al trupului. Pe Tine bine Te cuvintez, Doamne, că ai arătat spre mine, nevrednicul, multă şi nemărginită iubirea Ta de oameni. Că în fiecare zi, din a mea lenevire, însumi de sine mi vînzîndu mă diavolului, mă păzeşti şi mă mîntuieşti, şi din cursele lui mă răpeşti. Pe Tine bine Te cuvintez, Doamne, că mi ai dăruit mie stăpînire de pocăinţă pentru păcatele mele, şi mi ai arătat nenumărate pricini de întoarcere de la răutăţile mele. Pe Tine bine Te cuvintez, Doamne, că neputincios fiind, întăreşti slăbiciunea mea, şi nu mă laşi cu totul să cad, ci îndată îmi întinzi de sus mînă de ajutor, şi către Sine ţi mă întorci.
Ce voi răsplăti Ţie, Stăpîne Prea bunule, pentru toate bunătăţile care ai făcut şi faci cu mine, păcătosul? Ce mulţumită Îţi voi da Ţie? Deci din zi pînă în noapte, ca o rîndunea, aşa voi glăsui; şi ca o privighetoare, aşa voi striga; şi nu voi înceta binecuvîntîndu Te în toate zilele vieţii mele, pe Tine, Făcătorul şi De bine dătătorul şi Purtătorul meu de grijă. Eu, Doamne, nu sînt vrednic să grăiesc către Tine, pentru că sînt foarte păcătos. Mulţumesc Ţie, Doamne, că îndelung ai răbdat pentru greşalele mele, şi pînă acum nemuncit m ai lăsat. Mulţumesc Ţie, Doamne, că nu voieşti moartea păcătosului, precum să se întoarcă şi să fie el viu. Că eu vrednic sînt multe a pătimi, şi a fi lepădat de la faţa Ta, Doamne; iară iubirea Ta de oameni cea nepomenitoare de rău îndelung a răbdat pentru mine. Mulţumesc Ţie, Doamne, deşi nu sînt din destul către mulţumirea nepomenirii Tale de rău. Miluieşte mă, Doamne, şi îndreptează mi calea sufletului meu, şi calea vieţii mele spre voia Ta, şi mă ocîrmuieşte precum ştie milostivirea Ta. Pentru mulţimea îndurărilor Tale, fă mă desăvîrşit spre tot lucrul bun al bunei plăcerii Tale, şi aşa mă slobozeşte din ticălosul meu trup. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mîntui pe noi, Dumnezeule. Şi Ţie Slavă, şi mulţumită, şi închinăciune înălţăm, împreună şi Unuia născut Fiului Tău, şi Prea sfîntului, şi Bunului, şi De viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Întîia rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos.
A celui întru Sfinţi Părintelui nostru Ioann Gură de Aur, pe care o zicea el în fiecare zi.
Doamne Dumnezeul meu, Cel mare şi înfricoşat şi slăvit, Făcătorul a toată zidirea cea văzută şi gîndită, Cela ce păzeşti aşezămîntul Tău şi mila Ta celor ce Te iubesc pe Tine şi păzesc poruncile Tale: şi acum, şi totdeauna, mulţumesc Ţie, pentru toate facerile Tale de bine cele făcute spre mine, cele arătate şi cele nearătate. Şi pînă acum Te laud, şi Te slăvesc, şi Te măresc pe Tine; pentru care ai minunat spre mine milele Tale cele bogate şi îndurările Tale, sprijinindu mă din pîntecele maicii mele, şi întru toate grijindu Te de mine, şi păzind şi ocîrmuind cu cuvioşie cele ale mele, pentru singură bunătatea şi iubirea Ta de oameni. Că nu ai trecut cu vederea smerenia mea, pentru nevrednicia şi împătimirea mea, ci pentru iubirea Ta de oameni şi milostivirea nu ai încetat de a face bine şi a Te îngriji; şi pînă la bătrîneţe şi cărunteţe, Dumnezeul meu, să nu mă părăseşti. Iisuse Hristoase, Numele cel bun, Dulceaţa mea, şi Dorirea mea, şi Nădejdea mea, Cela ce Te ai făcut om pentru noi, şi toate cu înţelepciune le ai iconomisit şi le ai tocmit pentru mîntuirea noastră, mă mărturisesc Ţie, Doamne Dumnezeul meu, cu toată inima mea. Îmi plec genunchile trupului şi ale sufletului, arătîndu Ţi Ţie, Dumnezeului meu, toate păcatele mele. Pleacă Ţi şi Tu urechea Ta spre rugăciunea mea, şi lasă păgînătatea inimii mele. Am păcătuit, am nelegiuit, am greşit, Te am întărîtat, Te am amărît pe Tine, Bunul meu Stăpîn şi Hrănitor şi Purtător de grijă. Nu este nici un fel de răutate grăită sau negrăită, pe care nu am făcut o, şi cu lucrul, şi cu cuvîntul, şi cu cunoştinţa, şi cu necunoştinţa, cu aducerile aminte şi cu înţelegerile. Cu covîr-şire întru covîrşire păcătuind, şi de multe ori a mă pocăi făgăduindu mă, de atîtea ori întru aceleaşi păcate am căzut. Mai cu lesnire picăturile de ploaie se vor număra, decît mulţimea păcatelor mele. Că au covîrşit capul meu, şi ca o sarcină grea s au îngreuiat. Că din tinereţile mele şi pînă acum, poftelor celor necuvioase uşa deschizîndu le, porniri neînfrînate şi fără de rînduială am uneltit, întinîndu mi haina Sfîntului Botez, cea ţesută de sus, biserica trupului meu mînjind o, ticălosul meu suflet cu patimile necinstirii cu totul spurcîndu l, şi toată altă fărădelege şi nedreptate lucrînd; pe care, de voi voì din parte să le pomenesc, mă va lăsa vremea povestindu le.
Dar fiindcă toate le ştii Tu (că nici nu este zidire nearătată înaintea Ta, că toate goale şi descoperite sînt ochilor Tăi), ce se cade a zice către Cel ce ştii cele cunoscute de Tine? Însă inima mea se zdrobeşte, şi sufletul, şi cu totul întru adîncul nedumeririi mă afund, aducîndu mi aminte că atunci păcătuind, nici puţin oareşce lucru de căinţă nu am arătat. Şi vremea tăierii este aproape, şi sorocul morţii stă de faţă, iară vremea pocăinţei, nicăieri. Pentru aceasta s a tulburat sufletul meu, şi de durere şi de întristare este plin. Că ne gata şi nepregătit fiind, şi socotind şi cercînd cele pentru sine mi, nimic din destul spre dare de răspuns nu aflu, nici vreun chip şi meşteşugire, prin care mă voi izbăvi de focul cel veşnic. Că dacă dreptul abia se mîntuieşte, eu, păcătosul, unde mă voi arăta? Şi dacă prin multe scîrbe Împărăţia lui Dumnezeu celor vrednici este însortită, şi strîmtă şi necăjită este calea vieţii, eu, întru desfătare şi întru neînfrînare totdeauna petrecînd, cum mă voi învrednici de mîntuire? Şi dacă toată dreptatea omului este ca o tearfă lepădată, atîta noroi şi nedreptate ce se va socoti? Şi dacă pentru un cuvînt deşert va să dea cineva seamă, eu, pentru atîtea păcate, ce răspuns potrivit voi avea? Vai, suflete! Că aşa cele ale noastre au sporit! Scurtă este viaţa şi de puţină vreme, iute trecînd şi către moarte trimiţînd. Veşnică este munca, precum şi Împărăţia drepţilor, şi viaţa amîndurora necurmîndu se cu moartea. Deci ce voi face? Ce voi lucra? În ce beznă pe sine mi mă voi arunca? Că înfricoşată este şi moartea, şi mai ales a păcătoşilor, fiindcă şi cumplită este – că moartea păcătoşilor cumplită este –, iară mai vîrtos, cu mult mai înfricoşat lucru este a cădea în mîinile Dumnezeului celui viu, dintru care nu este cel ce va putea să scoată.
Deci cînd va veni să Se slăvească întru Sfinţii Săi, şi să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui, cînd scaunele se vor pune, şi nemitarnicul Judecător înfricoşat va şedea, şi rîul cel de foc va trece pe dinainte, şi strălucirea şi bucuria Drepţilor gătită se va arăta, şi toate milioanele Îngerilor, şi toţi oamenii cei din veac, împreună cu toată zidirea cea văzută şi cea gîndită cu cutremur va sta de faţă, ce voi face eu atunci, de ruşine plin fiind, de conştiinţă mustrat, de toată îndrăzneala şi darea de răspuns lipsit? Suspin dinspre toate părţile. Ah, rele! Ce voi plînge întîi? Ce voi suspina al doilea? Ce voi tîngui? Lipsirea de bunătăţi sau chinuirea durerilor? Nemărginirea muncii sau despărţirea de la Dumnezeu? Plîngi, ticăloase suflete, aducîndu ţi aminte de acestea, şi care după ieşire te vor întîmpina, că foarte grele vor fi şi dureroase. Şi strigă:
Dumnezeul Puterilor, Dumnezeul cel veşnic, Dumnezeul milei şi al îndurărilor! Să nu mă părăseşti, să nu mă treci cu vederea, să nu depărtezi de la mine mila Ta. Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mîntuirii mele. Că ştiu milostivirea Stăpînului meu. Ştiu nepomenirea de rău a Iubitorului de oameni. Şi că voitor al milei este, Care nu voieşte moartea păcătosului precum să se întoarcă şi să fie el viu, şi voieşte ca toţi să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie, şi mai ales cei ce se întorc de la păcat. Că nu a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Că nu au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei ce rău pătimesc.
Că şi aşa aflîndu mă, şi aşa socotind, nu mă abat din nădejdea cea bună, nici mă deznădăjduiesc de a mea mîntuire. Acum am început a grăi către Domnul meu: Iară eu sînt pămînt şi cenuşă. Vierme, şi nu om. Ocară a oamenilor, şi defăimare a norodului. Dă mi mie cuvînt întru deschiderea gurii mele, Cela ce dai rugăciunea celui ce se roagă. Că de la Tine este toată darea cea bună, şi tot darul desăvîrşit de sus este, pogorîndu se de la Tine, Părintele luminilor. Ca şi să mă rog după vrednicie, şi să cer cele de folos, şi să nu mă întorc smerit şi ruşinat, ci dobîndind cele ce am nădăjduit. Şi aşa mă voi duce bucurîndu mă, întru deplin adeverirea inimii.
Miluieşte mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu. Miluieşte mă, Doamne, că neputincios sînt, Doctorul sufletelor şi al trupurilor. Ca şi cum aş sta înainte la înfricoşatul Tău scaun, ca şi cum m aş atinge de prea curatele Tale picioare, aşa mă rog şi cer, şi mă cuceresc cu zdrobită şi smerită inimă: Curăţeşte mă pe mine, păcătosul. Iartă mi mie, netrebnicului şi smeritului. Caută din Sfînt lăcaşul Tău spre ticăloşia mea. Priveşte dintru înălţimile Tale cele sfinte spre rugăciunea smeritului robului Tău, şi să nu treci cu vederea rugăciunea mea; slăbeşte mă, ca să mă odihnesc mai nainte de a mă duce, de unde de aici nu mă voi mai întoarce. Ca un om am păcătuit, ca un Dumnezeu iartă mă. Că Tu ştii, Stăpîne, lesne alunecarea firii omeneşti, şi că plecat este cugetul omului cu osîrdie spre cele rele din tinereţe. Adu Ţi aminte că pămînt sîntem. Adu Ţi aminte că numai Tu singur eşti curat şi fără prihană şi neîntinat, iară noi toţi întru certări şi canonisiri sîntem. Adu Ţi aminte de îndurările Tale cele din veac şi de mila Ta. Şi să nu mă osîndeşti cu fărădelegile mele, nici să mi răsplăteşti după păcatele mele. Ştiu mulţimea fărădelegilor mele, că multă este, şi nu este supusă numărului, dar ştiu şi noianul iubirii Tale de oameni, că nemărginit este, şi nebiruit. Că Tu eşti cel ce ridici păcatul lumii, Care Te ai pogorît din Cer pe pămînt ca să cauţi oaia cea rătăcită şi pierdută, Păstorul cel bun, Cel ce Îţi pui sufletul pentru oi, şi ai venit în lume să mîntuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintîi sînt eu.
Miluieşte, Milostive, făptura mîinilor Tale. Să nu Te îngreţoşezi de mine, nevrednicul; ci îndură Te spre făptura Ta. Cela ce pentru mine Cruce ai răbdat, şi semnele rănilor ai primit şi m ai vindecat; şterge rănile mele cu doctoria milostivirii şi cu buretele iubirii de oameni. Că toate le poţi, şi nimic nu Îţi este Ţie cu neputinţă. Dă umilinţă inimii mele celei împietrite. Uşurează mi greutatea conştiinţei. Primeşte lacrimile mele şi suspinarea, ca ale curvei, şi ca ale lui Petru, verhovnicul Apostolilor. Primeşte această mică mărturisire şi pocăinţă a mea, Cela ce ai primit buna cunoştinţă a tîlharului pe Cruce. Primeşte rodul cel din buzele mele ca pe o jertfă vie, bine primită, întru miros de bună mireasmă.
Mă rog, îmblînzeşte Te. Mă cuceresc, înduplecă Te. A păcătuit şi Manassì, împăratul acela; ci nu s a pierdut, fiindcă s a căit. A păcătuit şi Davíd mai nainte de acela; ci păcatul plîngîndu şi, s a miluit. Multe pilde de acest fel am, care potolesc şi mîngîie mîhniciunea mea, care gonesc deznădăjduirea de la mine şi hrănesc nădejdea mîntuirii mele. Mîngîie şi Tu inima mea, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mîngîierea. Odihneşte o, şi fă i bine cu izvorul milei Tale şi al bunătăţilor. Multe ai făcut din veac mari şi minunate, slăvite şi înfricoşate, cărora nu este număr; iară dacă pe mine, curvarul, mă vei mîntui, mai multă şi mare minune vei face. Că atîta este puterea milostivirii şi a iubirii Tale de oameni, încît şi din noroi mărgăritar face, şi din fiu al gheenii, fiu al Împărăţiei săvîrşeşte.
Şi încă voi striga către Domnul meu, şi către Dumnezeul meu mă voi ruga: Ocîrmuieşte rămăşiţa vieţii mele după voia Ta. Întăreşte mă întru frica Ta. Întemeiază mă întru dragostea Ta. Şi cu mulţimea bunătăţii Tale, sfîrşit bun, şi vrednic iubirii Tale de oameni dăruieşte mi. Şi caută cu milă şi cu iubire de oameni spre oasele şi încheieturile mele, şi spre toată alcătuirea ipostasului meu. Şi la loc de repaos şi de odihnă ticălosul meu suflet povăţuindu l, aşează l. Că multe lăcaşuri sînt la Tine, fiecăruia după vrednicie împărţindu i.
Şi încă mă rog şi mă cuceresc: Dă, Doamne, şi dar de pricepere nevredniciei mele, ca să înţeleg cele bine plăcute Ţie, şi mie de folos. Şi nu numai să le înţeleg, ci şi să fac aceea, adică a nu mă răpi şi împreună a mă duce cu cei deşerţi, a nu lucra cele necuvioase, cu nemărire deşartă împreună a mă smeri cu cei smeriţi, şi cu cei ce pătimesc împreună a pătimi, şi celor ce greşesc a le ierta. Pentru că ştiu că de nu voi lăsa, nu mi se va lăsa. Pentru aceasta mă rog, iartă toate tuturor celor ce îmi greşesc mie. Că nu sînt aceştia pricinuitori, ci eu, ticălosul, cel ce nu fac voia Ta, şi nu păzesc poruncile Tale. Şi celor ce mă iubesc pe mine răsplăteşte le cu bogatele Tale daruri. Şi pe părinţii cei duhovniceşti şi fraţii pe care Tu mi i ai dat, Milostive, cu judecăţile care ştii, împreună cu mine, cu iubire de oameni îndurîndu Te miluieşte i.
Graiurile acestea ale rugăciunii mele fie întîmpinîndu mă pe mine, şi trăind eu, şi după ce voi muri. Mărturisirea aceasta şi lacrimile îndreptează se ca tămîia înaintea Ta, iară eu în fiecare zi aştept moartea cea netrecută. Şi trupul meu cel ticălos îngropării dîndu se, se va strica, pe care îl vei învia, Dătătorule de viaţă, nestricat, în vremea facerii celei de a doua oară, iară duhul meu în mîinile Tale îl pun. Odihneşte, Sfinte Stăpîne, întru lumina viilor şi în lăcaşul celor ce se veselesc, şi pe ai mei născători şi strămoşii şi fraţii, iară ai Tăi robi bine cunoscători, şi pe cei ce mi au poruncit mie, nevrednicului, să mă rog pentru dînşii; şi tuturor celor ce întru bună credinţă s au săvîrşit, iartă le. Că deşi am păcătuit, dar nu ne am depărtat de la Tine, nici am întins mîinile noastre către Dumnezeu străin, ci pe Tine Te am cunoscut. Şi pe Tine Te am iubit. Şi întru Tine am crevvzut. Şi Ţie ne închinăm, Unuia Dumnezeu în Treime. Întru Tine ne rugăm, şi la Tine nădejdile mîntuirii le atîrnăm. Miluieşte ne pe noi după mare mila Ta, şi ne mîntuieşte întru Împărăţia Ta cea cerească.
Adevărat, Doamne al meu, Doamne: aşa facă se acestea întru noi, cei ce nădăjduim spre Tine, pentru cea multă şi necovîrşită bunătate a Ta, şi pentru milostivirea şi iubirea Ta de oameni cea negrăită. Pentru rugăciunile Prea slăvitei, Prea lăudatei, Prea blagoslovitei şi Cu Dar dăruitei, Prea sfintei Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, ale Puterilor celor cereşti şi înţelegătoare, şi ale tuturor Sfinţilor care din veac bine Ţi au plăcut Ţie. Amin. Amin. Amin.

 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0661 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.