Sănătate din farmacia Domnului

DESCRIERE

Sanatate din Farmacia Domnului

 

 

 

Stimate Cititorule!
În vremea din urma apar tot mai multe carti si alte publicatii care, într-un mod mai mult sau mai putin direct, se ocupa de medicina naturista, pun în evidenta virtutile remediilor oferite de natura.
Aceste carti exprima un protest implicit fata de mediul nostru social cuprins într-un proces de accelerare resimtit ca o goana de-a dreptul salbatica, fenomen ce prezinta serioase pericole pentru individul uman. Este un fapt dovedit ca starea noastra de sanatate se deterioreaza continuu, ca sistemul nostru nervos e supus unei suprasolicitari deloc lipsite de nocivitate.
Din pacate, nici drastica majorare a preturilor diverselor stimulente de tipul drogurilor nu a avut, respectiv nu are efect.
Se poate presupune ca, printre altele, aici se regaseste mobilul fundamental al reorientarii interesului chiar si în cazul specialistilor spre modalitatile terapeutice naturale mentinute atâta timp, si fara vreo îndreptatire, într-un con de umbra, aproape uitate; se descopera acum, din nou, ancestrala putere curativa continuta în fructele padurii, ale câmpului, în ierburi si arbori.
Cartea pe care ti-o oferim, draga cititorule – si care s-a vândut pâna acum în numeroase tari ale Europei în peste 5 milioane de exemplare – e destinata si ea acestui scop. Autoarea, Maria Treben, încearca, prin bogatele sale cunostinte, precum si printr-o remarcabila experienta practica, sa se puna un slujba acelora care cred cu sinceritate în puterea uneori aproape inexplicabila a naturii. În acelasi timp, Editura, în deplin acord cu autoarea, tine sa precizeze cu toata taria ca, în ciuda bogatului material bazat pe practica unei experiente benefice, nici aceasta carte – ca, de altfel, nici alte publicatii din domeniu – nu poate înlocui cunostintele pe care stiinta medicala le-a acumulat de-a lungul vremii, nici procedeele si metodele specifice de diagnostic si tratament si nici medicamentele de mare eficacitate capabile nu o data sa actioneze în situatiile limita.
Cartea noastra vine însa în completarea celor de mai sus, apta fiind sa grabeasca si, adesea, sa faca mai usor suportabil procesul vindecarii si, gratie credintei si fortei interioare, sa-l faca ireversibil, sa ne redea sanatatea, sa ne întareasca întru credinta si încredere.

 

 

Autor: Maria Treben

Limba: romana
Nr.pagini: 128
Dimensiuni: 20x28
An aparitie: 2012

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.1240 sec