A unsprezecea viziune. Secretul Shambhalei

A unsprezecea viziune. Secretul Shambhalei
thumbthumb
Preț: 29,00 lei
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Editura:
Anul publicării: 2002
Pagini: 245

DESCRIERE

Din cea de-a treia carte din seria deschisă de "Profeţiile de la Celestine", vom afla care este originea intuiţiilor care au impact asupra vieţii fiecăruia dintre noi.

 

Gradat, vom experimenta şi noi odată cu eroii călătoriei iniţiatice, schimbările interioare necesare pentru a avea acces la un nou nivel de conştiinţă, iar în final vom descoperi cu plăcută uimire că viziunea noastră asupra universului a devenit mai bogată, mai nuanţată, că există o extraordinară şi adesea nebănuită ordine în aparentul haos ce ne înconjoară.

Fragment din carte

O rugăciune care îi cere lui Dumnezeu să intervină se face în ipoteza că Dumnezeu poate să intervină numai dacă decide să onoreze această cerere. Asuma că noi nu avem alt rol decât acela de a cere. Cealaltă formă de rugăciune asuma că Dumnezeu poate şi vrea, dar legea existenţei umane este astfel stabilită încât împlinirea cererii depinde în mare măsură de credinţa noastră şi lucrul cerut se poate întâmpla. Aşa că rugăciunea trebuie să fie o afirmaţie care să spună cu glas tare această credinţă. În studiu se spune că acest tip de rugăciune este cel mai eficient.
Am dat din cap. Incepeam să înţeleg.
Omul a privit o clipã în zare, adâncit în ganduri, şi a vorbit din nou:
– Toate marile rugăciuni din Biblie sunt afirmaţii, nu cereri. Gândeşte-te la Tatăl Nostru: „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă greşelile noastre..." Nu spune „te rog sã ne dai ceva de mâncare" sau „te rog să ne ierţi". Afirmã că aceste lucruri sunt gata să se întâmple şi asuma în credinţa că aşa va fi, şi atunci aşa este.
A tăcut din nou, ca şi cum ar fi aşteptat o întrebare. Zâmbea.
Mi-a venit şi mie să zâmbesc. Buna lui dispoziţie era molipsitoare.
– Unii oameni de ştiinţă s-au apucat să teoretizeze, a continuat el, şi spun că aceste noutăţi implică altceva, de o mare importanţă pentru fiecare în parte. Spun că, dacă aşteptările noastre şi credinţa noastră fac rugăciunea să „funcţioneze", atunci fiecare poate deveni o forţă în acest tip de energie în lume, fie că ştie, fie că nu. Vezi unde duce asta?
A continuat fără să-mi lase timp să răspund:
– Dacă rugăciunea este o afirmaţie bazată pe aşteptările noastre, pe credinţa noastrã, atunci tot ceea ce ne dorim poate avea acest efect. Ne rugăm, practic, tot timpul pentru ceva în viitorul nostru sau al altora, şi nu ştim...
M-a privit de parcă tocmai scapase din mâna o bombă.
– Îţi dai seama? a continuat. Ştiinţa confirmă acum cunoaşterea pe care au avut-o cei mai ezoterici mistici ai tuturor religiilor. Toţi au spus că avem o influenţă mentală şi spirituală asupra lucrurilor care ni se întâmplă în viaţă. Adu-ţi aminte de scripturi, cum credinţa cât un bob de muştar putea muta munţii din loc! Ce-ar fi dacă aceastã calitate ar fi secretul adevăratului succes în viaţă, ar crea comunitatea adevărată...

CUPRINS
1 CÂMPURILE INTENŢIEI
2 CHEMAREA SHAMBHALEI
3 CULTIVAREA ENERGIEI
4 ATENŢIA CONŞTIENTÃ
5 ATENŢIA CONTAGIOASÃ
6 TRAVERSAREA
7 INTRAREA ÎN SHAMBHALA
8 PROCESUL VIEŢII
9 ENERGIA RÃULUI
10 RECUNOAŞTEREA LUMINII
11 SECRETUL SHAMBHALEI

Limba: romana

Nr.pagini: 245

Dimensiuni: 13X20

An aparitie: 2002

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0948 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.