Fii ca râul care curge

Preț: 42,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-097-332-4
Editura:
Anul publicării: 2023
Pagini: 256

DESCRIERE

Fii ca râul care curge

Paulo Coelho

Fii ca râul care curge reprezintă șapte ani de călătorii, întâlniri și lecturi, fiecare aducând o nouă nuanță în tabloul complex al vieții. Coelho își reconstituie drumul parcurs, oferindu-ne o distilare prețioasă a filozofiei sale: aceea a unei ființe care își acceptă și îmbrățișează existența, văzută ca un flux mereu schimbător, uneori limpede și lin, alteori iute și tulbure, dar mereu de neoprit. Consemnându-și în stilul său inimitabil gândurile despre spiritualitate, iubire și destin, Coelho își invită fiecare cititor să pornească într-o călătorie personală.


Viața mea, în momentul de față, e o simfonie compusă din trei părți distincte: „mulți oameni“, „câțiva oameni“ și „mai nimeni“. Fiecare dintre ele durează aproximativ patru luni pe an, se amestecă deseori de-a lungul aceleiași luni, dar nu se confundă.


„Mulți oameni“ descrie momentele în care sunt în legătură cu publicul, cu editorii, cu jurnaliștii. „Câțiva oameni“ se petrece când mă duc în Brazilia, mă întâlnesc cu cei mai vechi prieteni, mă plimb pe plajă la Copacabana, mă duc la câte un eveniment de socializare, dar în general stau acasă.


Însă intenția mea e să povestesc puțin despre partea „mai nimeni“. În momentul în care scriu, s-a întunecat deja în așezarea de două sute de oameni din Pirinei, al cărei nume prefer să-l păstrez secret, unde mi-am cumpărat de puțină vreme o fostă moară, transformată în locuință. Mă trezesc în fiecare dimineață la cântatul cocoșului, îmi beau cafeaua și ies să mă plimb printre vaci, miei, lanuri de porumb sau fânețe. Contemplu munții și – spre diferență de partea „mulți oameni“ – nu încerc niciodată să mă gândesc la cine sunt. N-am întrebări, nici răspunsuri; trăiesc cu totul în momentul prezent, înțelegând că anul are patru anotimpuri (da, poate că pare evident, dar uneori mai uităm) și eu mă transform la fel ca peisajul dimprejur.


În clipa de față, nu prea mă interesează ce se întâmplă în Irak sau în Afganistan: ca pentru orice om care trăiește în mijlocul naturii, veștile cele mai importante țin de starea vremii. Toți cei care locuiesc în micul orășel știu dacă o să plouă, dacă o să fie frig sau cât de tare o să bată vântul, fiindcă le afectează direct viețile, planurile, recoltele. Întâlnesc un fermier la lucru pe câmp, ne dăm bună dimineața, vorbim despre starea vremii și ne vedem fiecare de-ale lui – el de ogor, iar eu de lunga mea plimbare.


Mă întorc, mă uit în cutia poștală, găsesc ziarul regional: se anunță o serbare în satul vecin, o conferință într-un bar din Tarbes – oraș mare, la cei patruzeci de mii de locuitori ai săi –, o intervenție a pompierilor pentru un tomberon care a luat foc în timpul nopții. Știrea care mobilizează întreaga regiune este despre un grup acuzat că taie platanii aflați pe un drum rural, pentru că au provocat moartea unui motociclist; știrea umple o pagină întreagă și mai multe zile de reportaje despre „comandoul secret“ care, distrugând copacii, vrea să răzbune moartea tânărului.


Mă întind lângă pârâiașul care curge lângă moara mea. Privesc cerul fără nori al acestei veri înspăimântătoare, cu cinci mii de morți numai în Franța. Mă ridic și-mi fac exercițiile de kyudo, meditația cu arcul cu săgeți, care-mi ocupă mai mult de o oră din zi. S-a făcut deja ora prânzului: îmi pregătesc o masă ușoară și, pe neașteptate, observ undeva, într-una din încă perile vechii construcții, un obiect straniu, cu ecran și tastatură, conectat – minunea minunilor – la un cablu de mare viteză, numit DSL. Știu că, în momentul în care voi apăsa un buton al acelui aparat, lumea va veni în întâmpinarea mea.


Rezist cât pot, dar vine momentul, degetul meu atinge comanda „conectare“ și iată-mă din nou în legătură directă cu lumea, cu rubricile ziarelor braziliene, cu cărțile, cu interviurile care trebuie date, știrile din Irak, Afganistan, cu solicitări, înștiințarea că biletul de avion îmi va fi trimis mâine, cu deciziile de amânat și cele de luat.


Lucrez câteva ore, pentru că asta mi-am ales, pentru că asta e legenda mea personală, pentru că un războinic al luminii știe că are îndatoriri și responsabilități. Dar în partea „mai nimeni“, tot ce se află pe ecranul calculatorului e foarte îndepărtat, la fel cum moara pare un vis atunci când sunt în timpul părților „mulți oameni“ sau „câțiva oameni“.


Soarele începe să se ascundă, butonul se închide, lumea dimprejur redevine doar câmp, mireasma ierbii, mugetul vacilor, vocea păstorului care-și aduce înapoi oile la stâna de lângă moară. Mă întreb cum e posibil să mă plimb în două lumi atât de diferite într-o singură zi: n-am un răspuns, dar știu că îmi face mare plăcere și sunt bucuros în vreme ce scriu aceste rânduri...

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.1270 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.