Fotograful Curtii Regale

Fotograful Curtii Regale - Simona Antonescu

…Elena intrase în Şcoală îngândurată, şi aşa rămăsese tot restul săptămânii, atrăgând cu aceasta bănuiala guvernantei sale că vacanţa din perioada Crăciunului a aruncat-o in braţele unei depresii fără niciun rol in clădirea caracterului unei bune soţii şi mame.

Ca urmare, pentru binele fetei şi întru desăvârşirea educaţiei sale. Elenei i s-au interzis vizitele acasă timp de două luni. Lucrurile s-au repetat. Elena primea mai mereu rapoarte nefavorabile la întoarcerile de acasă.

A învăţat după o vreme să ascundă tristeţea despărţirii de surori şi vinovăţia pe care o simţea pentru că va fi singurul copil cu carte al familiei. I se uita llincăi în ochi şi găsea In apele lor limpezi, albastre, puterea de a surâde peste gândurile pe care le aducea de acasă.

In ca însă începu a creşte dorinţa de rebeliune fără vreun scop precis, doar de dragul de a se opune.

In sunet înăbuşit de scaune mânuite de nişte adevărate doamne, elevele cursului superior se ridicară de la masă. Disciplinat, câte două, cu guvernantele pe margini, şirurile de rochii gri porniră către curtea Şcolii. După masa de prânz urma recreaţia cea marc, care dura până la orele trei ale după-amiezii.

In zilele ploioase, recreaţia mare se desfăşura în bibliotecă, spre nemulţumirea doamnei Directoare care vedea locul prea strâmt pentru atâtea suflete, apropierea ducând la o intimitate între domnişoare pe care Şcoala se străduia din răsputeri să o combată.

Slavă Domnului însă că ziua de toamnă era însorită. Curtea se umplu imediat de fetele de toate vârstele. Era momentul în care până şi guvernantele franţuzoaice slăbeau supravegherea, moleşite probabil şi de de masa de prânz de curând servită ori doar îndemnate de faptul că doamna Directoare îşi petrecea întotdeauna acest răgaz în biroul dumneaei.

Sub castanii şi arţarii din „curtea mare” fetele formaseră grupuri in jurul rarelor băncuţe. Cele din primul an, cărora în cel dintâi semestru li se mai îngăduiau uneori abateri de la Regulament, se prinseseră de mâini şi se roteau în morişti zglobii de pătrăţele albe şi roşii.

In jurul lor, frunzele ruginite se ridicau din iarba însorită intr-o ultimă încercare de a prinde din nou viaţă, tulburate de jocul fetiţelor. Moriştile însă mai oboseau ori ameţeau, aşa că se opreau pentru câteva clipe, ca să-şi tragă sufletul râzând sau numai ca să schimbe sensul de rotaţie, iar frunzele cădeau din nou in iarbă, cu speranţele fărâmate.

Limba: romana
Nr. pagini: 375
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII