Termenul de „gândire laterală" a fost inventat cu mai bine de patruzeci şi cinci de ani în urmă, odată cu prima publicare a acestei cărţi, iar teoria din jurul său este la fel de relevantă azi cum a fost atunci, poate chiar într-o mai mare măsură. A fost creat pentru a scoate în evidenţă o metodă de gândire care încurajează creierul să formeze noi idei printr-o abordare uşoară şi firească a gândirii creative, într-o manieră separată şi în contradictoriu cu gândirea logică, sau „verticală", ridicată de obicei în slăvi. Din momentul în care ne începem educaţia formală suntem învăţaţi să gândim procedând logic, pentru a avansa de la o idee la alta — deseori suntem chiar recompensaţi dacă facem astfel. De la o vârstă fragedă suntem învăţaţi tehnici de rezolvare a problemelor - în general, cu ajutorul unei formule sistematizate care implică citirea, analiza şi soluţionarea de situaţii urmând o secvenţă de paşi. Crearea de idei noi care să fie simple şi eficiente - cele două scopuri ale gândirii laterale - pare să vină în mod natural, dar de fapt gândirea verticală poate fi un puternic inhibitor al unor astfel de idei noi. Gândirea laterală îi permite răspunsului la o problemă sau unei invenţii să apară dintr-un proces de gândire nesecvenţial ori privind o situaţie dintr-un unghi diferit.