Lucrând cu emoția în terapia psihodinamică, terapia cognitiv-comportamentală și terapia centrată pe emoții

Lucrând cu emoția în terapia psihodinamică, terapia cognitiv-comportamentală și terapia centrată pe emoții
Preț: 49,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-40-0743-8
Editura:
Anul publicării: 2020
Pagini: 312

DESCRIERE

Lucrând cu emoția în terapia psihodinamică, terapia cognitiv-comportamentală și terapia centrată pe emoții

Leslie S. Greenberg, Norka T. Malberg, Michael A. Tompkins


Un prim obiectiv al psihoterapiei este de ajuta oamenii să‑și aline suferința emoțională, diferitele abordări psihoterapeutice făcând eforturi pentru a înțelege emoția și contribuția ei la experiența zilnică de a fi om. În volumul de față autorii prezintă modurile în care abordările psihoterapeutice cele mai practicate în prezent – psihodinamică, cognitiv‑comportamentală și centrată pe emoție – privesc rolul emoției în terapie. În fiecare capitol este adus în atenție impactul emoțiilor asupra dezvoltării copilului și a proceselor de învățare, relația dintre emoție și motivație și modurile în care emoția poate fi canalizată în terapie pentru a îmbunătăți funcționarea psihică și pentru a întări relațiile interpersonale. Numeroase vignete clinice le arată cititorilor cum să trezească, să identifice și să canalizeze emoțiile în terapie, utilizând, de asemenea, emoții pentru a dezvolta și a menține o alianță terapeutică eficientă.

Leslie Greenberg este profesor de psihologie la York University din Toronto, psihoterapeut formator în psihoterapia centrată pe emoții. A scris lucrări importante despre psihoterapia centrată pe emoții și a primit numeroase premii pentru activitatea sa științifică.

Norka T. Malberg, este profesor la Yale Child Study Center, School of Medicine din New Haven, Connecticut și practică psihanaliza cu adulți, adolescenți și copii. Este membră a Societății psihanalitice Western New England și a Societății Freudiene Contemporane. Coordonează colecția de psihologia dezvoltării de la Karnac și este în colectivul editorial a unor reviste de prestigiu în domeniul psihoterapiei copilului și adolescentului.

Michael A. Tompkins este director al Centrului pentru terapie cognitivă din San Francisco Bay, profesor la Berkeley, University of California, formator la Beck Institute of Cognitive Behavior Therapy și practică psihoterapie cognitiv-comportamentală. A scris numeroase articole și capitole în cărți despre terapia cognitiv-comportamentală.



Deși cercetătorii pot studia emoția în laborator, psihoterapia este un laborator relațional mult mai valid din punct de vedere ecologic. În psihoterapie, putem observa tipul de experiență emoțională și procesele emoționale care captează mai bine emoția trăită — respectiv, într‑o manieră și la o intensitate care se manifestă pe măsură ce emoția afectează viața. Așa cum discutăm în această carte, provocarea în psihoterapie este de a surmonta limitările reprezentate atât de limbajul conceptual, cât și de descoperirile psihologiei experimentale, astfel încât să putem examina modul în care psihoterapeuții înțeleg și lucrează în realitate cu emoția în psihoterapie
Autorii


Cuprins


1. Introducere — Leslie S. Greenberg, Norka T. Malberg și Michael A. Tompkins
2. Psihoterapia psihodinamică și emoția — Norka T. Malberg
3. Psihoterapia cognitiv-comportamentală și emoția — Michael A. Tompkins
4. Psihoterapia centrată pe emoție — Leslie S. Greenberg
5. Comparație între abordări — Leslie A. Greenberg, Norka T. Malberg și Michael A. Tompkins

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.1379 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.