Octogonul contra statului islamic

Octogonul contra statului islamic - Pavel Corut


Un vis premonitoriu

Astă noapte, l-am visat pe Giordano Bruno, îngerul meu de foc era slăbit şi legat de stâlpul rugului. Privirile îi erau vii însă. Ochii săi cercetau mulţimea adunată pentru spectacolul arderii „ereticului”. Căutau un om cu mintea cât de cât luminată. Privirea lui s-a oprit pe mine. Gura i s-a deschis şi am auzit clar:

- Varain, să duci mesajul meu peste secole!

- Care? am murmurat eu înfricoşat de mulţimea violentă.

- Trăim într-o pluralitate de lumi. întreaga noastră galaxie freamătă de viaţă.

- Am înţeles, l-am asigurat eu, în ciuda zecilor de ochi duşmănoşi, care mă priveau cu o cumplită ură. Ura animalică a necugetătoarelor.

Rugul s-a aprins şi eu mi-am făcut loc mai în faţă. Voiam să văd tot. Eram un simplu medic din timpul lui. Voiam să înţeleg şi nu puteam.

Ce crimă făcuse savantul când afirmase că trăim într-o pluralitate de lumi? Nu scosese sabia împotriva nimănui. Pur şi simplu, gândise în mod liber.

Atunci am înţeles că inchizitorii se temeau mai mult de sabia spiritului, decât de lama rece. Se temeau de gândurile libere.

Lângă mine, o femeie bătrână, zdrenţuită şi nespălată de mult, privea cu ochi avizi rugul aprins. Un vreasc a scăpat din legături şi s-a rostogolit la picioarele noastre. Bătrâna l-a prins imediat şi l-a aruncat către Giordano:

- Piei, Satană! Piei în focul iadului!

Bruno a zâmbit obosit şi îndurerat. Buzele lui s-au mişcat imperceptibil:

- Sancta simplicitas!

Atât a spus. Flăcările i-au acoperit faţa. Un vaiet de durere a străbătut Piaţa Campo dei Fiore. S-a înfipt în mine ca un pumnal. îl simt şi acum, când m-am trezit. Cred că-l voi simţi toată viaţa.

La fel, întreaga mea viaţă nu voi putea găsi răspuns la întrebarea de ce nu am intervenit în favoarea lui Giordano Bruno. Aş fi putut înfrunta Inchiziţia cu mărturia mea.

Ştiam că Bruno era un om profund credincios şi moral. îl cunoşteam încă din timpul când mă consulta în probleme de anatomie. Voia să afle unde îi era sufletul şi cum îl putea păstra curat. Raţiunea îmi aminteşte că gestul meu ar fi fost inutil. Am fi murit amândoi de mâna odioasei Inchiziţii.

Ramona s-a trezit. Mă simte neliniştit lângă ea şi mă cuprinde cu braţul drept:

— Te-ai trezit, iubitule?

— De câteva minute.

Limba: romana

Nr pagini: 288

Dimensiuni: 13X20

An aparitie: 2014

RECENZII