Psihologia copilului si adolescentului

Psihologia copilului si adolescentului
thumbthumb
Preț: 47,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 400

DESCRIERE

Psihologia copilului si adolescentului - Robert G. Lee, Neil Harris


...cum devenim ceea ce suntem?

Această carte pune la un loc practica si teoria contemporană – sustinute de cercetare – din domeniile evolutiei si dezvoltării, al neurostiintelor si studiilor de psihologia copilului – toate sustinute de studii de caz amănuntite si elegante.

Pentru un practician serios cartea oferă o bază pentru o întelegere mai detailată a teoriei si practicii terapiei relationale. Ruella Frank, Ph.D.

………………

…am împărţit capitolele în trei secţiuni - Teorie, Suport, şi Aplicaţii.

Anumite capitole ar fi putut fi incluse în mai multe dintre aceste secţiuni. în prima parte, Teorie, am inclus trei capitole ce se axează, în primul rând, pe interconexiunea dintre relaţie-relaţionare şi mărimea, dezvoltarea şi capacitatea creierului.

Cea de-a doua parte, Suport, cuprinde patru capitole ce prezintă, în diferite moduri, importanţa conexiunii relaţionale în interiorul câmpului mai larg.

Secţiunea Aplicaţii este alcătuită din şase capitole. Aceste capitole prezintă abordările relaţionale Gestalt în lucrul cu copiii, adolescenţii şi familiile lor în diferite contexte.

Vom deschide secţiunea despre Teorie din Capitolul 1 aşa cum a început conferinţa, prin abordarea de către Gordon Wheeler a subiectului structurii noastre relaţionale din perspectiva poveştii pe care ne-o spunem nouă înşine în legătură cu începuturile speciei noastre.

într-un capitol intitulat „Cine suntem noi? Noi şi Poveştile Noastre: Naraţiune, Evoluţie şi Dezvoltare" Wheeler demontează vechile mituri legate de faptul că dezvoltarea până la mari dimensiuni a creierului uman se datorează nevoii noastre de a deveni vânători sau războinici, susţinând în schimb faptul că această dezvoltare a avut loc datorită nevoii noastre, cu rol de supravieţuire, de a cuprinde complexitatea procesului de relaţionare.

In Capitolul 2 „Ruşine şi Apartenenţă în Copilărie: Interacţiunea dintre Relaţionare şi Dezvoltarea Neurobiologică în primii ani de viaţă" Robert Lee, cel de-al doilea invitat din cadrul conferinţei, continuă explorarea legăturii dintre dezvoltarea cerebrală şi relaţie, într-un limbaj non-tehnic, el prezintă un rezumat al cercetărilor din domeniul neurobiologiei prin care s-au identificat bazele ruşinii şi ale apartenenţei în primii doi ani de viaţă.

în cadrul procesului, el prezintă abordarea Gestalt privitoare la ceea ce ştiinţa şi cercetarea denumesc „procese conduse relaţional", clarificând într-o măsură mai mare două evenimente relaţionale importante în cadrul dezvoltării timpurii şi, ulterior, căile relaţionale implicate în vindecare în cadrul terapiei.

Lectura Capitolului 3 ,Ataşament şi Mindfulness: Căi ale Dezvoltării Cerebrale" de Dan Siegel, este o experienţă încântătoare, în această versiune editată a prezentării sale din cadrul conferinţei, remarcăm amploarea şi consistenţa experienţei sale pe măsură ce ne prezintă două căi relaţionale implicate în dezvoltarea cerebrală - ataşamentul şi atenţia.

Capitolul 4 deschide secţiunea despre Suport. într-un capitol intitulat „Ceva este în aer: Elemente ce Susţin Contactul în întâlnirea cu Tinerii ce au Istorii Timpurii de Traumă şi Pierdere"

Neil Harris se concentrează asupra importanţei sprijinului oferit de mediu, literalmente de la pământ în sus. El ne împărtăşeşte în moduri vii felul în care, în lucrul cu tinerii cu probleme, aspecte precum neîncrederea, suspiciunea sau potenţialele rupturi din cadrul câmpului pot fi calmate şi evitate prin intermediul acordării cu ceea ce altminteri ar fi considerate probleme de fond din cadrul câmpului, aspecte ce variază de la atenţia acordată structurării mediului înconjurător până la sprijinul acordat de terapeuţi şi alte persoane semnificative.

Capitolul 5 „Fetiţa Tigroaică: O poveste despre sprijin devotat, coordonat şi acordat pe mai multe niveluri", exemplifică o subtilitate a unui vechi proverb.

Anna-Maria Noren ne împărtăşeşte evaluarea emoţionantă a modului în care a fost nevoie de participarea întregii comunităţi a unui sat devotat şi bine orânduit din Suedia rurală, pentru a creşte un copil aflat la vârsta grădiniţei şi pe familia acestuia.

în cadrul procesului, suntem privilegiaţi să fim nu doar martorii înţelepciunii Norenei şi ai meticulozităţii sale în stabilirea unui câmp „îndeajuns de bun" pentru acest copil şi pentru familia sa, ci, de asemenea, ai incredibilei armonizări a Norenei cu vocile fragile şi slab conturate din cadrul câmpului.

Bronagh Starrs introduce o altă dimensiune în discuţia asupra suportului. In Capitolul 6 „Adolescentul băiat: Ruşine, Sprijin si Psihoterapia Eficientă a Dezvoltării" ea împărtăşeşte modul în care utilizarea resurselor de suport din propriul ei trup a ajutat-o sa se acordeze cu nevoile părinţilor unui adolescent, în cadrul procesului de restabilire a legăturii parentale extrem de importante pentru acest tânăr. Ea descrie apoi modul în care aceste surse de suport, pe mai multe niveluri, au permis o călătoria descoperirii şi vindecării tânărului său client.

în cele din urmă, în secţiunea despre Suport, Mark McConville aduce la lumină o cale obişnuită prin care suportul parental poate merge, neintenţionat şi în necunoştinţă de cauză, într-o direcţie greşită.

Capitolul 7 „Modurile relaţionale şi câmpul în dezvoltare al contactului părinte-copil. O contribuţie la teoria Gestalt a dezvoltării" exemplifică un principiu de dezvoltare la evoluţia căruia McConville şi-a adus contribuţia, principiu potrivit căruia o dezvoltare a copilului nu este posibilă fară o dezvoltare a câmpului.

Secţiunea despre Aplicaţii începe cu Capitolul 8 - cu acea „Rostogolire în Zig Zag: Crearea unui câmp corporal pentru vindecare şi conştientizare în lucrul cu copiii" a lui Denise Tervo.

Tervo combină cu măiestrie compasiunea, congruenţa şi vasta sa experienţă şi cunoaştere în lucrul cu efectele traumei în munca pe care o realizează cu trei tineri clienţi şi familiile lor.

Peter Mortola, Howard Hiton şi Stephen Grant ne oferă o privire diferită asupra băieţilor şi problemelor lor în Capitolul 9 „Un tip diferit de contact pentru băieţi: înţelegerea influenţei naturii şi a educaţiei asupra stilului relaţional al băieţilor".

Având în spate un deceniu de experienţă, aceşti autori clarifică misterele generate de apartenenţa la gen ale eforturilor băieţilor de a crea o legătură cu ei înşişi şi cu ceilalţi.

Capitolul 10 „Lucrul cu adolescenţii catolici în Irlanda de Nord: acumularea ruşinii de-a lungul unei generaţii" prezintă o cercetare aprofundată a ceea ce înseamnă să fii alături, să înţelegi, şi să fii sensibil faţă de adolescenţii traumatizaţi din Irlanda de Nord şi faţă de familiile lor.

Bronagh Starrs, utilizând stadiile lui McConville de dezvoltare a adolescentului şi conceptul lui Lee al ruşinii de fond, ţese o poveste a sensibilităţii, a agoniei şi descoperirii în timp ce îşi face drum, din punct de vedere relaţional, printre realităţile supravieţuirii a patru tineri adolescenţi din Irlanda de Nord.

Apoi Marlene Blumenthal face referire la fenomenul în rapidă extindere al lucrului cu tinerele femei cu probleme şi tulburări de alimentaţie. In Capitolul 11 „Mâncatul haotic. O tapiserie de teme relaţionale şi adaptări creative" observăm prin intermediul măiestriei sale modul în care relaţia reprezintă creuzetul necesar în care lecţiile fundamentale, deseori tăinuite, ale trecutului şi ale ajustărilor la acesta pot fi descoperite, procesate şi vindecate.

Cunoaşterea adolescenţilor reprezintă, la nivel înalt, o artă. în Capitolul 12 „Crezi că-mi pasă? O abordare Gestalt în lucrul cu adolescenţii" Jon Blend descrie, în mod favorabil, creativitatea drept o cale de contact în rândul adolescenţilor.

El îşi împărtăşeşte propria inventivitate, incluzând formarea sa în domeniul muzicii şi al teatrului, în dezvoltarea legăturilor relaţionale cu clienţii săi adolescenţi, ale căror lumi caută să le înţeleagă şi cărora încearcă să li se alăture. în cadrul procesului, putem observa modul în care el se comportă cu aceşti adolescenţi şi felul în care descoperă împreună anumite căi mult mai satisfăcătoare.

Interviul lui Peter Mortola cu Violet Oaldander încheie acest volum. Nici o carte de autori colectivi despre lucrul cu copiii nu ar putea fi completă fară prezenţa lui Oaklander…


CUPRINS:

Teorie

1. Cine suntem noi? Noi şi poveştile noastre: naraţiune, evoluţie şi dezvoltare - Gordon Wheeler

2. Ruşine şi aparţinere în copilărie: interacţiunea dintre relaţionare şi dezvoltarea neurobiologică în primii ani de viaţă - Robert G. Lee

3. Ataşament şi mindfulness: căile relaţionale ale dezvoltării creierului - Daniel Siegel

Suport

4. Pierdut în atmosferă: condiţiile care promovează contactul în întâlnirea cu tinerii având un istoric de traume timpurii şi pierderiNeil Harris

5. Fetiţa tigroaică: o poveste despre sprijin devotat, coordonat si acordat pe mai multe niveluri …Anna-Maria Norén

6. Adolescentul băiat: ruşine, sprijin şi psihoterapia eficientă a dezvoltării - Bronagh Starrs

7. Modurile relaţionale şi câmpul în dezvoltare al contactului părinte-copil. O contribuţie la teoria Gestalt a dezvoltării - Mark McConville

Aplicaţii

8. Rostogolirea în Zig Zag: crearea unui câmp corporal pentru vindecare şi conştientizare în lucrul cu copiii - Denise Tervo

9. Un tip diferit de contact pentru băieţi: înţelegerea influenţei naturii şi a educaţiei asupra stilului relaţional al băieţilor - Peter Mortola, Howard Hiton, Stephen Grant

10. Lucrul cu adolescenţii catolici în Irlanda de Nord: acumularea ruşinii de-a lungul unei generaţii - Bronagh Starrs

11. Mâncatul haotic. o tapiserie de teme relaţionale şi adaptări creative - Marlene Blumenthal

12. Crezi că-mi pasă? O abordare Gestalt a lucrului cu adolescenţii - Jon Blend

13. Tu, eu şi părţile mele pe care încă le mai descopăr. Un interviu cu Violet Oaklander despre rolul triunghiului relaţional în abordarea sa terapeutică a lucrului cu adolescenţi şi copii - Peter Mortola

Limba: romana
Nr. pagini: 400
Dimensiuni:
An aparitie: 2014

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0646 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.