Bietul Ioanide

Bietul Ioanide începe să lucreze la primăria și biserica pe care dorea un primar să le înalțe în cartierul său. Cum primarul avea la dispoziție numai ciment și fier pentru armături, arhitectul făcuse un proiect potrivit cu acest material. Proiectul era grandios, iar Ioanide încearcă întâi să afle părerea lui Butoiescu – Botticelli, colaboratorul său, realizatorul părții de construcție a proiectelor sale. Butoiescu, om cu gusturi comune, dar învățat să-și reprime părerile în fața arhitectului, nu îl lasă pe acesta să ghicească părerea lui adevărată.

Bietul Ioanide face o machetă a proiectului, primarul o expune în vitrina unei mari librării din centru, iar fotografia ei este reprodusă în ziare. Oamenii competenți și cetățenii cartierului se arată încântați, așa că lucrarea începe. Construcția impresionează, iar bârfitorii răspândesc zvonul că bietul Ioanide a căzut la misticism și a închinat biserica fetei sale moarte.

După moartea Pichii,  Ioanide realizase, încet-încet, că nu fusese destul de mult alături de ea. Nu își mai amintea despre fata lui cum fusese în adolescență, în perioada în care trecuse de la rochița de fetiță la taiorul pe talie, de la săndăluțe la pantofii cu tocuri înalte. Nu știa ce făcuse Pica în perioada liceului, ce prietenii, ce gânduri avusese. Îi privise hainele, îi răsfoise cărțile, vorbise despre ea cu Erminia și Hergot. Acum, Ioanide are gândul secret de a travesti chipul fetei într-o icoană pe care să o execute într-un vitraliu, fixat la o fereastră din biserică. Când vine la biserică, să aibă impresia că vine în vizită la Pica.

Cunoștințele încep să treacă pe la șantier, pentru a vedea lucrarea. Gulimănescu îi caută nod în papură, în timp ce Hagienuș o admiră sincer. Prințesa Hangerliu socoate că ar putea să facă daruri pentru interior, iar tinerii legionari o apreciază ca fiind foarte potrivită pentru acțiunile lor demonstrative. Gaittany, influențabil, întâi admiră biserica, apoi, la opoziția unui cunoscut, devine mai rezervat. Pomponescu însă, e cel mai atins de faptul că bietul Ioanide, tocmai Ioanide, construiește ceea ce îi amintește de proiectul și visul său, Catedrala Neamului. Apropiații îi răsucesc cuțitul în rană, unul întrebând de ce a renunțat la construirea acesteia, iar altul cerându-i să-i dea concursul lui Ioanide pentru o asemenea operă creștinească.

Limba: romana

Nr.pagini: 608

Dimensiuni:

An aparitie: 2004

RECENZII