Nodul dacic

Nodul dacic
thumbthumb
Preț: 30,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 195
Categoria: Carti Arta

DESCRIERE

Nodul Sacru şi „Sărutul" lui Brâncuşi

Cele două elemente ce alcătuiesc o pereche de contrarii din compoziţia Nodului, aflate faţă în faţă, se comportă spaţial ca şi când între ele ar fi o oglindă. Ele par a avea fiecare în cealaltă o dublură, o imitare a celeilalte. In acest caz ar trebui, după teoria lui René Girard (Violenţa şi Sacrul), ca ele să încerce să se elimine una pe alta tinzând spre desfiinţarea dublurii.

Ar trebui să aibă o relaţie de adversitate, pe când, în cazul nodului, ele se unesc într-un singur scop, îmbrăţişează între ele următoare pereche de elemente; cele două elemente se comportă ca două braţe umane.

Sărutul lui Brâncuşi (Planşa XXVI), executat în 1908, presupune o pereche care se îmbrăţişează, iar mai târziu, deasupra Porţii Sărutului de la Târgu Jiu, vom găsi un şir întreg de perechi care se îmbrăţişează şi se sărută, formând friza superioară a Porţii Sărutului. Chiar şi stâlpii Porţii simbolizează trupuri îmbrăţişate şi unirea ochilor lor în partea superioară, sub formă de cerc tăiat.

Ochii celor două personaje care se îmbrăţişează se unesc într-un cerc tăiat, semnificând iubirea edenică, unirea sufletului şi nu iubirea sexuală. „Sărutul" lui Brâncuşi nu e un sărut al cărnii, ci al sufletului.

Dante, atunci când o priveşte în ochi prima dată pe Béatrice, în 1274 în Florenţa, simte că privirile lor le-au îngemănat sufletele pe vecie. Aici nu e vorba de carne, ci de suflet „Sărutul" lui Brâncuşi e unirea ochilor, nu unirea sexuală. E refacerea „celui de-al treilea ochi", al clarviziunii.

Dezvoltarea sexualităţii, după alungarea din Paradis, duce la atrofierea „celui de-al treilea ochi". În acest fel uniţi, cei doi ochi devin poarta unirii sufletelor.

E iubirea edenică perfectă şi nemuritoare. Pe stâlpii „Porţii Sărutului" sunt simbolizaţi cei doi ochi uniţi ca două cupe care primesc lumina iubirii divine. Ei refac Oul Primordial prin unirea lor. Ei refac Unitatea şi nu multiplidtatea, ca şi în cazul unirii sexuale.

Impărţirea cercului, înmulţirea lui şi revenirea la Unul este retragerea conştiinţei umane din sfera „animală" în sfera „vegetală". Sângele din Cupa Graalului nu e sânge animal, d sânge vegetal, edenic.

Sângele lui Iisus Hristos e vegetal, euharistie. Din sânge al cărnii, sângele Lui s-a transformat în sânge al Viei, al vieţii veşnice. „Sărutul" lui Brâncuşi ne prezintă arhetipul ochiului care se priveşte pe sine, ochiului care devine ou, cerc, sferă (ochiul interior al lui Osiris, care uneşte lumea viilor cu lumea morţilor).

Acest „al treilea ochi" face aluzie evidentă la deschiderea celei de-a şasea chakre (AJNA), plasată între cei doi ochi, în dreptul glandei pineale. „Poarta Sărutului" nu are, astfel, aluzii la unirea carnală, d doar la cea vegetală, paradiziacă.


CUPRINS:

O cercetare a nodului (Prefaţă de Constantin Prut)
Cuvânt înainte

Noţiuni generale despre nod
Nodul Dacic. Prezentare generală

Capitolul I
NODUL SACRU

Principiul Nodului Sacru
Fusul cu Ţurgălăi (Zurgălăi sau Zdrăngăne)
Bastonul cu Nod şi Pasăre
Variante dezvoltate ale Nodului Sacru

Capitolul II
NODUL DRACULUI

Caracteristici formale

Capitolul III
NODUL NON-SPAŢIAL

Nodul - Centru Sacru
Nodul - Centru al Lumii
Câteva arhetipuri legate de simbolul Centrului şi comparaţia lor cu Nodul Sacru şi „golul” din centrul lui
Nodul: Definiţii. Speculaţii. Metafore
Nodul ca structură plastică arhaică. Definiţie
Nodul şi Arhetipul plastic

Capitolul IV
NODUL LABIRINT

Centrul Nodului Sacru
Modele de Labirint
Labirintul şi Hrana
Labirintul şi Hora
Nodul şi crucea cu trei dimensiuni

Capitolul V
NODUL ŞI ARTA MODERNĂ

Nodul Sacra şi „Seratul” lui Brâncuşi
Nodul în opera lui Mihai Olos
Nodul in opera lui Dumitra Şerban
„Spicul” de loan Marchiş

Capitolul VI
NODUL ŞI CUPA GRAALULUI

Simbolul Cupei Graalului
Nodul Sacru şi cupele închise
Cuvânt de încheiere
Planşe

Limba: romana
Nr. pagini: 195
Dimensiuni: 15X21
An aparitie: 2014

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0697 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.