Noua Revista de Drepturile Omului, Nr. 3/2013

thumbthumb
Preț: 39,90 lei
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 13

DESCRIERE

În aprilie 2008, 35 de angajaţi ai Mitropoliei Olteniei au început demersuri pentru înfiinţarea sindicatului „Păstorul cel Bun”. Într-o primă etapă, Judecătoria a hotărât înscrierea în registrul sindicatelor, dar Tribunalul Dolj a respins la 11 iulie 2008 cererea angajaţilor. Aceştia s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului. La 31 ianuarie 2012, Secţia a III-a a Curţii Europene a Drepturilor Omului a stabilit că „…în absenţa unei nevoi imperioase și în lipsa motivelor suficiente, Curtea consideră că o măsură atât de radicală, precum respingerea cererii de înregistrare a sindicatului petent este disproporţionată scopului intenţionat și nenecesară într-o societate democratică. Ca urmare, a avut loc o încălcare a art. 11 al Convenţiei”.

La rândul său, statul român s-a adresat Marii Camere care, la 9 iulie 2013, a răsturnat decizia Camerei secunde. Mai multe organizaţii şi biserici şi-au exprimat interesul să intervină în cauza „Sindicatul Păstorul cel Bun” c. României. Într-un astfel de context, argumentele Marii Camere care au dus la concluzia că, în speţă, statul român nu a încălcat art. 11 al Convenţiei europene a drepturilor omului, sunt deconcertante.

Judecătorii europeni recunosc că sarcinile preoţilor membri ai sindicatului au caracteristicile relaţiilor de muncă, incluzând activităţi finanţate de stat, angajamente cu scop lucrativ pentru care Biserica Ortodoxă Română plăteşte salarii, impozite, contribuţii la pensii, asigurări sociale şi de sănătate. Referinţele se opresc aici. Nu sunt analizate consecinţele faptului că Biserica Ortodoxă Română (BOR) funcţionează asemenea unei vaste corporaţii, cu mari interese economice şi că într-o astfel de situaţie, supunerea salariaţilor acesteia la autoritatea absolută a ierarhilor Bisericii şi în domeniul activităţilor laice produce o situaţie preocupantă pentru soarta drepturilor omului – ca şi pentru funcţionarea sistemului democratic în sine. Marea Cameră se retrage în spatele afirmaţiei: „Ar fi o sarcină delicată să se facă o distincţie precisă între activităţile religioase ale membrilor clerului şi activităţile de natură mai mult financiară (§144)”. Din contră, această distincţie operează de la Max Weber încoace. Înfiinţarea sindicatului „Păstorul cel Bun” separă dimensiunea de credinţă de cea instituţională.

Pentru a-şi susţine concluzia, Curtea ia ca repere larga marjă de apreciere a statelor în domeniul muncii şi al formelor de organizare, neutralitatea statelor în materie religioasă şi autonomia comunităţilor religioase. Aplicarea art. 9 obligă aceste state – enunţă judecătorii europeni – să ţină seamă de aşteptările comunităţilor religioase de a fi lăsate să funcţioneze în mod paşnic, fără intervenţia arbitrară a statului (§139).

Rolul statului de a fi un neutru şi imparţial organizator al vieţii religioase conduce, afirmă Marea Cameră, la ordine publică, pace şi toleranţă într-o societate democratică. Neutralitatea invocată de judecătorii europeni este valabilă în cazul statelor laice care nu fac diferenţă între organizaţii religioase. Ea devine doar relativ neutră în sistemele care disting între actori religioşi avantajaţi (cultele) şi „ceilalţi”, iar în cazul românesc, neutralitatea a fost pierdută de vreme ce instituţiile statului au intrat în raporturi politice şi financiare cu BOR asigurându-i acesteia ample privilegii în raport cu toţi ceilalţi actori, religioşi ori nereligioşi.

Curtea de la Strasbourg se raliază la poziţia Guvernului „că prin refuzul înregistrării sindicatului petent, statul nu a făcut decât să îşi decline implicarea în organizarea şi activitatea BOR, urmând datoria de neutralitate a art. 9 din Convenţie” (§166). Judecătorii europeni nu par să realizeze că refuzul înregistrării sindicatului „Păstorul cel Bun” înseamnă contrariul: implicarea în viaţa internă a BOR, de vreme ce o autoritate publică a intervenit în favoarea unei părţi a BOR (conducerea arhidiocezei Craiova) şi în defavoarea alteia (preoţii şi mirenii angajaţi ai arhidiocezei organizaţi în sindicat).

Marea Cameră invocă sistematic autonomia cultelor ca principiu „central al relaţiilor dintre statul român şi comunităţile religioase”, menţionează argumentul guvernului, că preoţii au îndatoriri în virtutea jurământului de credinţă şi obligaţia de a se supune episcopului şi deciziilor sale, ambele reflectate în Statutul BOR. Cum Statutul a fost aprobat de guvern, el joacă rolul legii interne care legitimează restrângerea dreptului fundamental garantat de art. 9 al Convenţiei europene.

Raţionamentul Marii Camere nu ţine seamă de faptul că actul guvernamental al validării statutelor bisericeşti cenzurează valorile constituţionale şi prevederile legii specifice. Constituţia şi Legea sindicatelor nr. 54/2003 stabilesc posibilitatea restrângerii libertăţii de a forma sindicate exclusiv în cadrul ministerelor de Interne, Apărării, Justiţiei şi serviciilor de informaţii (şi de către demnitari). Astfel, hotărârea instanţei de la Strasbourg din 9 iulie 2013 vine să legitimeze un comportament cu consecinţe greu de supraestimat: guvernul român şi-a dat acordul pentru restrângerea drepturilor fundamentale ale angajaţilor unui organism religios cu a cărei conducere împarte interese economice şi politice. S-a întâmplat contrariul în anul 2008, când a fost criticată reglementarea din Statutul BOR de a interzice clericilor şi monahilor să compară în faţa instanţelor judecătoreşti. Atunci, BOR a hotărât să schimbe prevederea care afecta dreptul fundamental garantat de art. 6 al Convenţiei europene.

Pentru Marea Cameră, principiul autonomiei cultelor împreună cu principiul neutralităţii ar motiva decizia de neînregistrare a sindicatului „Păstorul cel Bun”: „Respectul autonomiei comunităţilor religioase implică că statul trebuie să accepte dreptul comunităţilor religioase să reacţioneze în raport cu propriile reguli şi interese, la orice mişcare disidentă care apare în interior şi constituie o ameninţare la coeziunea lor, imagine şi unitate. Nu este deci rolul statului să acţioneze ca un arbitru între comunităţi religioase şi facţiuni disidente care există ori pot să apară” (§2). Dar conţinutul celor întâmplate este contrar concluziei judecătorilor europeni: prin neînregistrarea sindicatului, statutul a intervenit ca arbitru în dispută. Tribunalul Dolj a susţinut conducerea Arhidiocezei împotriva unor membri ai ei şi a împiedicat rezolvarea internă a unor conflicte de interese implicând exerciţiul drepturilor fundamentale.

Deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost gândită ca un dig de protecţie pentru susţinerea drepturilor omului, şi nu a legitimării coaliţiilor de interese, 11 din cei 17 judecători ai Marii Camere au considerat că în speţa analizată România nu a încălcat art. 11. Decizia Marii Camere în cauza „Păstorul cel Bun” c. României a făcut în acest dig atâtea fisuri, încât digul dă impresia că o să se prăbuşească.

Limba: romana 
Nr. pagini: 13
Dimensiuni: 
An aparitie: 2013

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0533 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.