Tanarul Eugen Ionescu

Eugen Simion

Structura judicioasă a volumului surprinde primele momente ale existenţei viitorului scriitor, trecând prin metamorfozele stilului, încercările lirice, influenţe, exerciţii de „ego-critică”, simpatii şi antipatii, „generaţia tânără” (grupată în jurul filozofului Nae Ionescu), piesele de teatru şi scrierile din jurnal. Întrebarea iniţială a criticului rămâne deschisă, fiind marcată de un mod neconvenţial de a trata literatura, prin „desolemnizarea” criticii româneşti. Problema esenţială a cărţii este înţelegerea lucrurilor pe care Eugène Ionesco, viitorul dramaturg de expresie franceză, i le datorează lui Eugen Ionescu. Trăind „în exil” – deşi în propria ţară – între 13 şi 33 de ani, cu o pauză de 2 ani (1938–1940), când a stat în Franţa ca bursier, Eugen Ionescu „a definit obiectivitatea în critica literară ca o formă organizată a subiectivităţii”. O singură certitudine există în cazul scriitorului: că nu există nicio certitudine în privinţa istoriei, trecutului, existenţei fiinţei sale. Cartea cuprinde o anexă pornind de la fragmentele despre Eugène Ionesco din Jurnal parizian (1977) şi un indice semnificativ de nume.

RECENZII