Dacă pătrunzi suficient de adânc, vei înţelege că nu ştii nimic. Este posibil să deţii multe informaţii, dar aceasta nu înseamnă a cunoaşte. Poate că ai citit multe dintre scripturi, dar nici asta nu este cunoaştere.
    Cunoaşterea este posibilă doar atunci când transcenzi viaţa şi moartea, nu înainte. Cum ai putea cunoaşte ceva, dacă nici măcar nu te-ai găsit pe tine însuţi? Ce ai putea cunoaşte, dacă nu te cunoşti? De aceea insistă toţi marii înţelepţi asupra importanţei „cunoaşterii de sine", căci aceasta este cheia ce deschide cunoaşterea oricărui alt aspect. Această cheie deschide o mie şi una de încuietori, este cheia de boltă. Cunoscându-se, spun Upanişadele, omul cunoaşte tot ceea ce există. Fără cunoaşterea de sine, orice ai cunoaşte este în van.
    Un copil este ignorant, dar nu este conştient de aceasta; înţeleptul este tot ignorant, dar este perfect conştient de aceasta. In asta constă înţelepciunea sa, aceasta este cunoaşterea pe care o deţine - a şti că nu ştie nimic.
    Înţeleptul îşi aminteşte de sine. Nu se identifică cu niciunul dintre straturile care compun personalitatea sa. Nu se identifică cu formalismul, nici cu jocurile de rol, nici cu haosul, moartea sau viaţa. El este ceea ce le transcende pe toate.