Sari la conținut

Virginia Faur

Doctor Virginia Faur (n. 18 septembrie 1949, sat Târgoviște, Timiș). Este cercetătoare independentă, inventatoare de produse pentru sănătate. Are propriile laboratoare de cercetare. Din 1991, este membră a Federației Internaționale Farmaceutice (FIP). În 1992 a înființat Laboratoarele Favisan și de atunci până în prezent a omologat peste 600 de preparate din plante și peste 100 de programe de sănătate. Compania are un sistem de producție și de logistică conceput conform cerințelor GMP și ISO pentru fabricarea suplimentelor alimentare și a produselor cosmetice. Este autoarea a 11 cărți cu tematică de sănătate. În anul 1996 obține titlul de doctor în fitoterapie și fitoprotecție alimentară la USAMVB Timișoara. Este președinte al Asociației Școlii de Terapii Complementare Anatecor și lector de fitoterapie și biofeedback în cadrul acesteia. În anul 1997 primește Premiul Special „Femeia care a contribuit la dezvoltarea propriei națiuni” la un concurs internațional organizat în Italia. În anul 2000 apare în prestigiosul „Who’s Who of Professional Women”, ediția a 7-a, în SUA. Institutul Biografic American îi acordă, în anul 2000, „Diploma de Onoare pentru Merite Excepționale în Profesie” și titlul „Femeia anului”, iar în 2010, Gold Medal for Romania, pentru contribuția adusă țării și poporului său. Timp de 23 de ani, în programul matinal de weekend al postului Radio România Actualități, a acordat interviuri, oferind rețete și sfaturi practice cu privire la utilizările tradiționale și actuale ale plantelor medicinale autohtone. Este invitată mereu la emisiuni TV naționale care abordează tema sănătății naturale. Portofoliul său numără zeci de brevete și lucrări științifice.



A publicat lucrările (selectiv): Favisan: o nouă filosofie de viață, Editura Gutenberg Univers, 2008 (ed. a III-a, revizuită și îmbunătățită, 2018); Cât de puțin se cunoaște omul pe sine!, Editura Gutenberg Univers, 2010 (ed. a III-a, revizuită și adăugită, 2017); Rețete pentru trup și suflet, Editura Gutenberg Univers, 2011 (ed. a III-a, revizuită și adăugită, 2018); Dezintoxicarea: magia vindecării, Editura Gutenberg Univers, 2014 (în colaborare cu Remus Tănase); Adevărul despre alimentație: suntem ceea ce mâncăm, Editura Gutenberg Univers, 2015 (ed. a III-a, revizuită și adăugită, 2016); Un brevet de viață lungă. Sănătatea e în farfuria ta. Nu-ți cumpăra boala!, Editura Gutenberg Univers, 2015; Leacuri de casă de la lume adunate, Editura Medicală, 2020 (ed. revizuită și adăugită, 2024); Plante antivirale: te ajută să fii cu un pas înaintea bolii, Editura Medicală, 2022; Adio, diabet! Adio, obezitate! Ghid de lucru, Prefață de Prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, coordonatorul Colecției Noua Spiritualitate, Editura Școala Ardeleană, 2025 (în colaborare cu Larisa Dumbravă).



Povestea Laboratoarelor Favisan. În urmă cu 35 de ani, ca absolventă a Facultății de Inginerie Chimică din Timișoara, Virginia Faur a deschis o poartă strâmtă și a intrat în lumea inventatorilor.



A brevetat un unguent antireumatic, ca ajutor al Naturii pentru omul suferind. Era primul pas pe un drum ce avea să-i deschidă perspective nebănuite.



Au urmat alte preparate medicamentoase: pentru otite, afecțiuni hepato-biliare, îngrijirea tenului, stoparea evoluției diabetului și chiar inhibarea proliferării anarhice a celulelor, așa cum se întâmplă în boala canceroasă. Pasiunea pentru studiul plantelor a răspuns, la început, unor apeluri din partea prietenilor, colegilor de serviciu. Totul s-a întâmplat în liniște deplină, fără zarvă, de fiecare dată când primea o nouă confirmare că formula era bine gândită: brevetul de inventator. Lumea aceasta rezona cu dorința sa de cunoaștere. Firme din Italia, Olanda și Germania i-au solicitat colaborarea. A participat la simpozioane de inventică. Palmaresul cercetării pe cont propriu a însumat, la finele anului 1989, multe invenții, majoritatea produse pentru sănătate.



În anul 1991, Virginia Faur a participat la Con­gresul Mondial de Farmacologie și științe Farmaceutice, la Washington, iar în 1992 și 1994, la alte două congrese, în Germania, ocazie cu care a devenit membră a Federației Internaționale Farmaceutice. În anul 1992, a demarat, împreună cu trei colaboratori, producția de ceaiuri, loțiuni și unguente, bazată pe experiența acumulată în toți acești ani. Laboratorul improvizat de acasă s-a extins în două încăperi; după un an, a închiriat un apartament cu trei camere. Tot mai mulți oameni își puneau speranța de însănătoșire în remediile naturale purtând însemnele Virginia Faur – Favisan – România.



În acest timp, producția s-a diversificat mult: de la patru produse la peste 600. Spații de producție adecvate, dotarea cu aparatură de laborator, mașini și utilaje moderne asigură sporirea considerabilă a randamentului și a volumului producției. Chimismul Naturii, dirijat inteligent, devine aliatul vieții sănătoase.



Favisan se transformă, pe zi ce trece, într-un spațiu al educației în spiritul valorilor rânduite de Dumnezeu, pe fondul unei gândiri pozitive, cu o alimentație echilibrată, ca o componentă definitorie a vieții sănătoase.



Cărțile cu tematică de sănătate ale Virginiei Faur aduc un plus de încredere acestui demers. Este strădania de a oferi soluții blânde și eficace – o cale naturală de însănătoșire, împlinind speranța și bucuria unei vieți trăite senin, cu mulțumire și cu lumină sufletească.

Cărți publicate:

Meniu de accesibilitate