Controlul depresiei şi al anxietăţii cu ajutorul îngerilor - Felicia Toniţă

"Să lăsăm zilei povara ei", ne învaţă Iisus. Pentru cea de ieri, ne-am îngrijorat atunci, iar pe cea de mâine o vom duce mâine, prin forţa cu care ne întărim azi. Aşa, povara de mâine ne prinde pregătiţi. Dacă plângem azi pentru greutăţile de mâine, nu vom avea suficientă forţă să le purtăm, căci ne-am consumat deja din resursele luminoase.
    Oricum, viaţa este o alternanţă de tristeţi normale şi bucurii/fericiri. Acesta este firescul ei. Dacă ducem normalul tristeţii în patologicul ei persistent, e ca şi cum ne furăm singuri fericirea. Locul ei fiind

ocupat, când şi cum o mai poţi construi? O ratezi, trec momentele pe lângă tine fără să le savurezi frumuseţea şi splendoarea. Nu te poţi bucura de compania prietenilor, de natură, de savoarea unei mâncări, de un concert, de un zâmbet, de o glumă bună, de un gest frumos, de atât de multe. Ar fi păcat, pentru că viaţa, cu toate tristeţile ei, merită trăită frumos şi plin.
    A trăi starea momentului înseamnă să nu-ţi refuzi tristeţea, dar nici să nu te ataşezi de ea, fructificându-i avantajele pe care ţi le poate oferi. Fără ea eşti mai sărac, dar dacă o îmbrăţişezi prea mult, devii fragil şi vulnerabil. Putem avea, justificat, gânduri şi trăiri triste. Ele ne atrag atenţia asupra iluziilor şi dezamăgirilor, asupra slăbiciunii umane ce necesită compasiune şi sprijin, asupra orgoliului arogant, răutăţii sau egoismului care sunt de diminuat sau asupra viciilor care distrug şi rănesc. În concluzie, trebuie să fim vigilenţi în prezenţa tristeţii, pentru a nu ajunge să trăim zile şi luni întregi înecaţi în amărăciune.