Sinaxarul Sfantului Haralambie

Sinaxarul Sfantului Haralambie
thumbthumb
Preț: 10,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 200

DESCRIERE

Cuvântul „sinaxar" în terminologia bisericească înseamnă „citirea vieţii", a muceniciei şi a minunilor unui sfânt, citire care se face la privegherea de toată noaptea, cu ocazia pomenirii sale anuale, în ziua trecerii sfântului respectiv la Hristos.

Sinaxarul Sfântului Haralambie este o povestire liberă, curgătoare, a vieţii şi a jertfei pline de chinuri şi încercări a Marelui Mucenic al Magneziei, inspirată din izvoarele istorice, studiate cu mare grijă.

Chipul Sfântului Mucenic Haralambie, cel slăvit de însăşi slava Mielului Înjunghiat, prin viaţa plină de lumina jertfei pentru Hristos, mişcă sufletele credincioşilor, dar mai ales acel suflet care vrea să se apropie cu evlavie şi să cerceteze cu atenţie această viaţă mucenicească.

Haralambie a fost un atlet curajos al lui Hristos, al credinţei creştine şi al jertfei pentru aceasta. A fost un adevărat slujitor al altarului, cu adâncă cunoştinţă a misiunii sale sfinte, cu conştiinţa că oferă cu mâinile sale celor credincioşi viaţa cerească, Trupul şi Sângele Mântuitorului.

A fost un îndrumător de suflete plin de virtuţi şi înţelepciune, o pildă vie de viaţă duhovnicească, un sprijin puternic pentru credincioşii vremii sale, dar şi o personalitate care inspira celor prezenţi, clerici, laici sau necredincioşi, multă bărbăţie.

Mucenicia vieţii sale sfinte, plină de răbdarea în Duhul Sfânt, de curaj, de nădejde în Hristos, este pecetluită de chinurile înfricoşătoare ale trupului său bătrân, pentru a deveni „cel mare între mucenici”.

Prin martiriul său şi prin dragostea sa a dobândit dragostea tuturor celor care cred în Hristos.

Limba: romana

Nr.pagini: 200

Dimensiuni:

An aparitie: 2013

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0242 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.