Mandala. Geometrie si arta sacra

Mandala e o diagrama circulara ce pastreaza cu rigurozitate o anumita simetrie care se concentreaza cu toata forta asupra unui centru, avand ca structura tipica impartirea suprafetei in patru segmente egale. Generalizand, s-ar putea aplica denumirea de mandala oricarei imagini organizate in jurul unui punct central, fie ca el se afla chiar in mijloc, fie ca, mai rar, se posteaza in alta zona a desenului.

Pentru hinduisti si budisti mandala este o arta sacra geometrica. Sacralitatea rezulta din inventarul imagistic ce populeaza interiorul cercului de baza, cel care tinteste scopuri de ordin spiritual. Desenul geometric circular si pictorial intentioneaza, de fapt, sa simbolizeze intregul Univers, sa cumuleze in imagini elementele constituente ale umanitatii in sine. Lucrul pare si firesc daca luam in consideratie faptul ca in vechile texte indiene mandala era un termen utilizat pentru a exprima sau enunta conceptiile cosmologice ale doctrinei respectate la acea vreme. Fiind o cosmograma, imaginile oferite simbolic de o mandala tindeau sa reprezinte indirect Universul si legile care il guverneaza.

Dintr-o mandala se putea deduce, cu mai multa sau mai putina usurinta, ciclicitatea temporala cuprinsa in dinamica Universului. In imaginea redata din perspectiva omeneasca, infatisata ca un microcosmos, accesibil imediat ochiului, privitorul se afla in fata unei „harti” complete, un model geometric simbolic si metafizic al macrocosmosului (Cosmosului), atat cel vizibil, cat si cel invizibil, doar inchipuit. Mai mult, privitorul avea la indemana un ghid util intelegerii consecintelor rezultate din desfasurarea proceselor cosmice ale dezintegrarii si reintegrarii.

S-ar putea spune, printr-o formulare graitoare si semnificativa, ca mandala intruneste caracteristicile unei enciclopedii a finitului si ale unei harti a infinitului.