Biografia lui Ramana Maharshi

Familia, trezirea/iluminarea, schimbările drastice din viaţa lui Ramana Maharshi, învăţăturile lui, principalii lui discipoli, toate sunt înfăţişate în carte cu atenţia asupra detaliului specifică poporului german.

Dacă majoritatea cărţilor despre Ramana au tendinţa să explice ce a zis şi a făcut, această carte iţi arată pur şi simplu cum a făcut, permiţându-ne să ne simţim cumva în contact cu acest mare maestru. Nu există în carte tendinţa de a hiperboliza viaţa maestrului pentru a-i spori gloria deoarece simplele fapte înşirate în carte sunt suficiente pentru a ne face să întelegem şi, dacă suntem suficient de sensibili, chiar să simţim puritatea acestui mare spirit.

Ceea ce face şi spune un om are o mare greutate însă o importanţă şi mai mare are modul în care acest om îi influenţează pe cei din jurul lui, de aceea în carte găsim nu doar relatări despre viaţa şi învăţăturile lui Ramana ci sunt portretizaţi cu mare acurateţe principalii lui discipoli.

Desi învăţătura lui Ramana poate fi conectata cu sistemul filozofic Advaita totusi învataturile oferite de maestru numeroşilor săi discipoli nu explică ceea ce scrie în cărţile sacre deoarece Ramana nu a ajuns la starea de iluminare după ce a citit aceste cărţi ci înainte de a le citi. deoarece a trăit prima stare de iluminare la 17 ani. însăşi viaţa lui, foarte frumoasă şi coerentă, este modul în care i-a învăţat practic pe discipoli adevarul la care a avut acces.

Această carte poate fi considerată principala sursă de informaţie pentru cel care doreşte să îl înteleagă pe Sri Ramana Maharshi deoarece înainte ca cineva să urmarească să citească scrierile lui şi să înteleagă învăţăturile lui este foarte important să cunoască în mod cât mai temeinic viata lui Ramana şi filozofia lui de viaţă pusă în practică zilnic dea lungul intregii lui vieţi, trăită într-un mod exemplar.

Cuprins

Cuvânt înainte
Introducere
1. Naşterea şi copilăria
2. Realizarea adevăratului Sine
în Madurai
Experienţa morţii
Devoţiune faţă de Dumnezeu (Bhakti)
3. Plecarea la Arunachala
4. în templul Arunachaleswara
Sosirea la Tiruvannamalai
în Sala Celor O Mie De Coloane şi în Patala Lingam în diverse zone ale complexului templului
5. în templul Gurumurtam
6. Fermitatea lui Maharshi
7. Maharshi şi Arunachala
Arunachala, Muntele Sfânt
Mitologia
Circumambulaţiunea (înconjurul) Muntelui Sfânt (Pradakshina) Legătura lui Maharshi cu Arunachala
8. La Peştera Virupaksha
Viaţa simplă la Peştera Virupaksha Se nasc primele lucrări
Ganapati Muni
Copii, devoţi şi vizitatori Sannyasin-i şi sadhu-şi
La Stânca ţestoasei
9. La Skandashram
Mama se reuneşte cu fiul
Viaţa la Skandashram
Ultimii ani ai mamei Alagammal
10. Ramanashramam ia fiinţă
11. Maharshi la bucătărie
12. Viaţa zilnică la Ashram
Rânduiala desăvârşită a vieţii de zi cu zi Conducerea Ashramului
însoţitorii personali ai lui Maharshi Mesele la Ashram
13. Maharshi şi devoţii săi
Muruganar Devoţi şi vizitatori în Sala Veche Sadguru Ramana
14. Maharshi şi animalele
Vieţuitoare sălbatice şi plante Maimuţe
Veveriţe şi vrăbii
Vaca Lakshmi
Alte vieţuitoare la Ashram
15. Ultimii ani
Sănătate şubredă Jubileul de aur Evenimente politice
16. Boala fatală
Patru operaţii
Ultimele tentative de vindecare Ultimele zile
14 aprilie 1950
Funeraliile
17. Promisiunea lui Maharshi de a rămâne mereu prezent
18. Esenţa învăţăturilor lui Ramana Maharshi Calea Investigaţiei sinelui
Inima spirituală îndrumarea prin Tăcere
Tabel cronologic Glosar Bibliografie


Citate:

Venkataraman, cel ce urma să fie cunoscut mai târziu lumii întregi sub numele Ramana Maharshi, s-a născut într-o veche familie brahmană în ziua de 30 decembrie 1879 în Tiruchuli, un sat de vreo cinci sute de case aflat la circa 48 de kilometri sud de Madurai, în Tamil Nadu, India de sud.

Copilăria lui Venkataraman a fost una absolut obişnuită. Era un copil puternic, pe care mama lui îl alăptase până la vârsta de cinci ani. Fire prietenoasă şi deschisă, era iubit de toţi cei din sat. Primii trei ani de şcoală primară i-a făcut în Tiruchuli, iar după aceea, de la vârsta de unsprezece ani, a urmat şcoala secundară din Dindigul. în timp ce fratele său mai mare, Nagaswami, era un elev silitor, Venkataraman, deşi inteligent, nu era foarte preocupat de învăţătură, fiind de departe mult mai atras de sport şi de jocurile în aer liber. Locurile lui favorite de joacă erau templul Bhuminateshwara şi împrejurimile acestuia, bazinul templului fiind unul dintre locurile preferate în care se întâlnea cu prietenii.

Venkataraman a fost înscris la şcoala medie (gimnazială) Scott, iar mai târziu a continuat studiile la liceul The American Mission. Era un elev de nivel mediu care învăţa uşor dar care nu era din cale afară de preocupat de învăţătură. Mergea deseori nepregătit la şcoală, însă era deajuns ca vreunul dintre colegi să îi expună o singură dată lecţia din ziua respectivă pentru ca să reuşească să şi-o aducă aminte suficient de bine cât să poată ţine pasul cu ceilalţi.

Luptele corp la corp, boxul, alergările şi diverse alte sporturi constituiau o mare atracţie pentru Ramana. Era mult mai puternic decât mulţi alţi băieţi de vârsta lui, iar puterea şi abilitatea sa impresionau până şi pe cei mai mari decât el. îi plăcea să joace fotbal cu prietenii şi nu dură mult până ce oamenii observară că echipa lui ieşea întotdeauna învingătoare. Acest fapt, cât şi altele asemănătoare, i-au atras porecla de thangakai (mână de aur), nume atribuit în Tamil Nadu acelora care reuşeau întotdeauna în tot ceea ce întreprindeau.

Ramana nu a studiat nici sanscrita şi nici cărţile sfinte ale hinduismului, precum Vedele sau Upanişadele. în ambele şcoli la care a învăţat se preda creştinismul, în general însă băieţii hinduşi manifestau prea puţin interes pentru orele de biblie, iar Ramana nu era o excepţie de la acest caz.

Evenimentul care a anticipat realizarea spirituală a lui Ramana a fost un incident petrecut în noiembrie 1895, cu puţin timp înainte de împlinirea vârstei de şaisprezece ani după calendarul occidental, sau şaptesprezece după cel indian. Atunci a auzit menţionat pentru prima oară numele muntelui sfânt Arunachala, destinaţia spre care urma să se îmbarce în curând şi unde avea să trăiască până la sfârşitul vieţii. Arunachala, în traducere Muntele Roşu, este o colină situată pe platoul întins al Indiei de Sud şi este considerată, din punct de vedere geologic, drept una dintre cele mai vechi formaţiuni ale planetei. Pentru hinduşii religioşi muntele Arunachala reprezintă unul dintre cele mai sacre locuri de pelerinaj. Există o foarte veche zicală în India de Sud pe care şi tânărul Venkataraman o cunoaştea şi care sună astfel: „Să vezi Chidambaram, să te naşti la Tiruvarur, să mori la Benares sau să te gândeşti la Arunachala e îndeajuns pentru a fi sigur de Eliberare.” La acea dată Ramana nu ştia decât că Arunachala era un loc sacru, nefăcând însă nicio legătură între denumirea în sine şi un loc anume din lumea înconjurătoare, aşadar neavând cunoştință de faptul că era vorba de un munte care exista cu adevărat undeva pe pământ. Cu toate acestea, încă din copilărie începuse să devină conştient de un fel de senzaţie pulsatorie (sphurana) „Arunachala, Arunachala”, care se manifesta spontan şi fără întrerupere. într-o zi de noiembrie a anului 1895, întâlnind un membru mai vârstnic al familiei, se interesă de unde venea. „De la Arunachala”, sosi răspunsul. Aşa află Ramana pentru prima oară că Arunachala era un loc care exista în realitate şi care putea fi chiar şi vizitat. Interogă mai departe unde era situat acest loc şi primi următorul răspuns: „Poftim?! Nu ai auzit de Tiruvannamalai? Acolo este Arunachalam.” Desigur că oraşul Tiruvannamalai era un loc bine cunoscut despre care auzise.
Curând după aceea, pe la mijlocul lunii iulie 1896, la vârsta de 16 ani, o mare schimbare se petrecu în viaţa lui. La vremea aceea urma cursurile şcolii secundare, unde era elev în ultimul an. Mai târziu el însuşi a descris incidentul care urma să-i schimbe ireversibil întreaga viaţă:

Marea schimbare a vieţii mele a avut loc cu vreo şase săptămâni înainte de a fi părăsit Madurai pentru totdeauna. Totul s-a petrecut subit şi pe neaşteptate. într-una din zile rămăsesem singur în casa unchiului meu, într-o cameră situată la etaj. Starea sănătăţii mele era normală şi foarte rar dacă fusesem vreodată bolnav. Somnul meu era de obicei profund. Aşadar nici în ziua aceea, când stăteam acolo de unul singur, nu era nimic îngrijorător în starea sănătăţii mele. M-a cuprins deodată o frică subită de moarte, simţind că urma să mor chiar în clipa aceea. Nu exista niciun antecedent care să justifice senzațiile sau temerile prin care treceam atunci; nu mi le puteam explica în niciun fel. Cu toate acestea nu mi-am bătut capul să înţeleg dacă frica era sau nu justificată. Simțeam doar că voi muri în clipa aceea şi imediat m-am gândit la ceea ce ar fi trebuit să fac într-o astfel de împrejurare. Nu îmi trecu prin minte să consult vreun medic sau pe cineva mai în vârstă din familie, şi nici măcar prietenii. Am simţit că trebuia să rezolv eu însumi această problemă, atunci şi acolo.
şocul spaimei de moarte mă făcu deodată introspectiv sau, altfel spus, „introvert”. Vorbeam mental cu mine însumi, fără a fi articulat verbal niciun cuvânt: „Iată, moartea a sosit. Ce înseamnă asta? Ce este ceea ce moare? Trupul acesta moare.” Am dramatizat instantaneu scena morţii. Mi-am întins picioarele ca şi cum rigor mortis ar fi pus stăpânire pe mine, imitând un cadavru pentru ca investigaţia să fie cât mai veridică. Mi-am oprit respiraţia şi am ţinut gura strâns închisă, presând buzele puternic una peste alta astfel încât să nu-mi scape niciun sunet. Nici măcar „Eu” sau oricare alt cuvânt să nu fie rostit! „Bine deci,” mi-am spus mie însumi, „acest trup este mort. Va fi purtat, ţeapăn, la locul de incinerare, iar acolo va fi ars şi redus la cenuşă. Dar cu moartea acestui corp, sunt „Eu” mort? Este corpul „Eu”? Acest trup e tăcut şi inert. însă eu simt întreaga forţă a personalităţii mele, şi chiar şi sunetul „Eu” înlăuntrul meu, independent de corp. Aşadar „Eu” sunt Spirit ca re transcende corpul. Corpul fizic este cel care piere, dar Spiritul care îl transcende nu poate fi atins de moarte. Eu sunt aşadar Spirit nemuritor.”

Tot ceea ce s-a întâmplat nu a fost un simplu proces intelectual, ci adevăr viu care îmi străbătu întreaga fiinţă, ceva ce am perceput instantaneu, fără niciun fel de argumentaţie mentală. „Eu”-l era ceva foarte real, singurul lucru real în starea aceea, iar toată această observare conştientă a corpului meu se focalizase asupra acestui „Eu”. De atunci încolo am început să simt o puternică fascinaţie pentru „Eu”, sau „Sinele” meu, care deveni centrul atenţiei mele. Teama de moarte mi-a dispărut odată pentru totdeauna. Absorbţia în Sine a continuat neştirbită, din acel moment şi până azi. Felurite alte gânduri continuau să apară şi să dispară aidoma notelor unei melodii, „Eu”-l, în schimb, persista tot aşa cum nota principală (sruti) acompaniază şi se contopeşte cu celelalte note muzicale. Independent de activitatea în care corpul meu era angajat - vorbit, citit sau orice altceva, continuam să rămân centrat pe „Eu”.

Înaintea acestei crize nu avusesem niciun fel de percepţie a Sinelui meu şi nu fusesem niciodată atras spre el în mod conştient, nici nu vădisem vreodată vreun interes în această direcţie, cu atât mai mult nu manifestasem vreo înclinaţie de a sălăşlui permanent în „Sine”.” S-a spus mai târziu în câteva ocazii că experienţa lui Ramana a durat în jur de douăzeci de minute sau jumătate de oră. El a ţinut să accentueze că noţiunea de timp fusese inexistentă pe durata experienţei.
Remarcabil este faptul că Ramana nu a avut niciodată niciun fel de îndoială referitor la Realizarea Sinelui său. Experienţa aceasta a rămas cu el pentru totdeauna, în mod neîntrerupt, neştirbită şi niciodată uitată. Ramana nu a avut absolut niciun fel de dubiu în privinţa ei şi nu a căutat niciodată confirmare de la niciun maestru spiritual. în anii de mai târziu a accentuat de nenumărate ori idea că, în pofida schimbărilor aparente ale vieții sale exterioare, în experiența lui interioară nu a intervenit niciun fel de schimbare, el rămânând mereu acelaşi. Ca urmare a acestei experienţe a morţii, viaţa lui Ramana a fost instantaneu şi cu desăvârşire schimbată. El însuşi mărturiseşte: „Când zăceam cu picioarele întinse, imaginându-mi mental scena morţii şi realizând cum trupul îmi va fi purtat la locul de incinerare şi ars, iar eu, cu toate acestea, continuând să exist, o forţă anume, numeşte-o puterea Sinelui sau oricum altcumva, s-a întărit în mine şi m-a luat în stăpânire. După această experienţă am renăscut şi am devenit o fiinţă nouă, indiferentă la orice altceva şi nemaiavând niciun fel de plăceri sau aversiuni.”


O biografie foarte detaliată, oferind fapte şi cifre utile pentru a înţelege cât mai bine cine a fost Ramana Maharshi.

Limba: romana
Nr. pagini: 332
Dimensiuni:
An aparitie: 2014

RECENZII